
Foto: observatornews.ro
Ceea ce se întâmplă zilele acestea cu greva profesorilor este un gest firesc, de sănătate socială, o reacție adaptativă față de un sistem ce se aseamănă cu un părinte ce-și neglijează copiii, determinându-i la sărăcie emoțională, relațională, cognitivă și financiară.
Prima modalitate de a susține educația este creșterea salariilor profesorilor astfel încât ele să ajungă, măcar inițial, la un nivel decent. Atât timp cât salariul unui profesor debutant, care a absolvit o facultate (eventual și un master, dacă predă la liceu), precum și cinci ani de modul psihopedagogic sau un master didactic, este cât chiria unui apartament cu două camere, ne aflăm departe de firesc, chiar dacă unii vor să ni-l impună ca „normalitate” prin acceptare resemnată.
Tratamentul asupra profesorilor denotă superficialitatea clasei politice și a mentalității românești. Plătești profesorii prost, dar te aștepți ca aceștia să fie cei mai buni, pasionați și pregătiți din generația lor. În realitate, majoritatea candidaților la titularizare sunt cei care nu au prins posturile mai bine plătite. Performanța este încă susținută de oameni jertfelnici, care au lăsat posturi la universități de prestigiu pentru posturile din preuniversitar, doar pentru că îi iubesc pe copii la modul suprarațional care îi face niște eroi ai zilelor noastre. Care este motivul? Nu suntem învățați să urmărim rezultatele pe termen lung, să înțelegem puterea unui +1% adăugat gradual. Clasa politică are un viitor îngust, pe 4, cel mult 5 ani. De aceea, direcția banilor merge către schimbarea pavelelor o dată la 6 luni, ca să se transmită informația „că se lucrează”, „se face ceva”. Apoi sunt concertele din parcuri, zilele primăriei, zilele orașului. Totul este „pâine și circ”, ca poporul să adoarmă mulțumit. Nu împăcat, doar mulțumit.
Rezultatele unei măsuri precum creșterea salariilor profesorilor este pe termen mai lung. Tânărul absolvent participă la concurs de titularizare, profesează, este motivat de salariu să muncească la clasă, nu mai este obligat să se concentreze atât de mult pe meditații, poate dărui mai mult, căci nu se gândește la cum va plăti facturile luna aceasta. Sigur că este minunat să-i înveți pe copii cum să recunoască erorile de argumentare și tehnicile de manipulare din societate, dar te simți frustrat și păcălit că îi înveți să se ferească de un sistem care te nedreptățește zi de zi, plătindu-te pentru fiecare oră cât să-ți cumperi doar o jumătate de carte de care, eventual, ai nevoie tot ca să o aduci în clasă în folosul elevilor.
Să zicem că acest tânăr se bucură, totuși, de un salariu motivant. El dăruiește, vine bine pregătit, odihnit, plin de idei și strategii didactice. Obiectivele sunt îndeplinite. Elevii săi vor intra la Facultate, dar vor dobândi și multe cunoștințe și competențe non-formale: inteligență emoțională, abilități sociale și arta relaționării autentice, comunicare asertivă, educație financiară, educație ecologică, psihoeducație, gândire critică ș.a. Ei urmează o licență, un master, poate și un doctorat. Vorbim de 3 sau 4 ani + 2 ani + 3 ani. Să spunem că după master încep să profeseze (Tinerii absolvenți ai zilelor noastre știu cât de restrânse sunt ofertele de muncă atunci când ești doar absolvent de licență. Adesea muncești pe o poziție care nu necesită neapărat studiile pe care le ai în CV). Abia acum începe să fie cuantificabil efectul educației solide din partea unui profesor foarte bine pregătit. Abia acum, după 10 ani de la momentul creșterii salariilor la un nivel decent. Dar asta înseamnă cel puțin două mandate. De ce nu sunt copiii la școală? De ce trebuie să facă profesorii grevă? Pentru că pentru politicienii noștri anul 2033 nu există.
Autor: Petruț Dinu, FB / Foto: observatornews.ro