Avem sfinți români care au arătat că sfințenia o dobândești indiferent de rangul sau… buletinul lumesc . Avem sfinți copii, adulți, pustnici, călugări, domnitori, ierarhi, pelerini. Ce au în comun toți aceștia? Credința în Dumnezeu, rugăciunile și mai ales faptele bune care i-au dus spre sfinție. Omul modern se roagă pentru dezlegări de cununii, deschisul cărții, vrea case mai mari, mașini mai scumpe, un loc de muncă cu funcții înalte, să se facă, să se dreagă. Pentru iertarea păcatelor cine se mai roagă?
“Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” Matei 6, 25-34
Uităm însă cel mai important lucru “Vino după Mine”
- “Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor.” Matei 8, 22
- “Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El.” Matei 9,9
- “El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.” Matei, 14, 29
- “Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” Matei 19, 21
Acest “Vino” este adresat fiecăruia dintre noi și prin urmare trebuie să lăsăm toate grijile lumești. Să ne lepădăm de omul ce vechi și să ne îmbrăcăm în omul cel noi. Să nu uităm că un tâlhar a auzit aceste cuvinte înainte de a muri:
“Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.”