
Omul se descoperă pe sine prin cuvânt. Însă, așa cum spune Scriptura “tot omul este mincinos”. Nu pentru că tot omul vrea să mintă, ci pentru că tot omul nu poate stăpâni tot cuvântul adevărat despre sine, despre ceilalți și despre toată realitatea de dincolo de ceea ce se vede în această lume a păcatului.
Dumnezeu se descoperă pe Sine tot prin Cuvânt. Mântuitorul Iisus Hristos este Cuvântul absolut al Tatălui absolut. Însă numai dreptatea Lui este dreptate în veac și Cuvântul Lui este Adevărul, pentru că din Adevărul Ființei Preasfintei TREIMI Este El.
Oricine îl iubește pe Mântuitorul Hristos, pur și simplu din Recunoștință și nu din frică de pedeapsă sau dorință egoistă de răsplătire, este în Adevăr iar Adevărul îl dezrobește din orice fel de robie a gândurilor deșarte și mai ales îl eliberează din iadul cel lăuntric al deznădejdii.
Nu deznădăjduiți vreodată, Planul Providenței lui Dumnezeu, care e Bun foarte pentru noi toți, nu poate fi anulat de ceva imprevizibil !!
La Dumnezeu nu există imprevizibil, ci totul este în Inima Lui atotcunoscătoare și proniatoare.
Aveți Credință în Dumnezeu; în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Amin. Amin.
Pr. Dimitrie Ivașco, FB