
Știu că am mai vorbit pe acest subiect și cu toate că acesta se repetă, voi continua să vorbesc despre el până se va găsi o rezolvare, ba chiar vor fi și fapte. În primul rând fac diferența între Sfânta Scriptură vândută pe magazinele online (tip eMag), în librării și biserică. Faptul că Sfânta Scriptură are un preț în librării, eMag, nu mă privește. În schimb Sfânta Scriptură ar trebui să fie accesibilă oricui creștin ortodox, fiind pusă la dispoziție în mod GRATUIT, prin parohia de care aparține sau orice altă biserică. Știți de câte ori am auzit “Am primit de la alte culte noul testament / biblia gratuit”. De multe ori am auzit ” Uite am primit cuvântul lui Dumnezeu. Mi-a trimis cartea gratuit din străinătate. Noi nici de la biserică nu o primim gratuit”
După umila mea părere, care poate fi greșită nu știu, Dumnezeu știe, Biblia sau Sfânta Scriptură ar trebui să fie cartea de căpătâi a fiecărui creștin ortodox. Nașii ar trebui să primească Sfânta Scriptură la botez, nu chitanțe. Apoi nașii să o lase celui nou botezat când va crește sau părinților copilului. De asta ești naș. Ești părinte spiritual al celui nou botezat. De asemenea, la cununie ar trebui să primești Sfânta Scriptură (dacă nu ai), ca să trăiești după cuvântul lui Dumnezeu, nu după “sfântu’ ” Tik Tok și “cuviosul” Google
Am auzit și varianta “Lasă că dacă ești creștin adevărat, nu mai cheltui 100 de lei pe toate prostiile și îți cumperi Biblia”.
Da? Care mai sunt “toate prostiile” în ziua de azi? Facturile? Hrana? Rețelele de la medic? Mă gândesc că predica de munte nu a fost însoțită de “Veniți să ascultați predica de pe munte. 100 de dinari biletul.”
Cine se descurcă cu tehnologia, foarte bine. Poate citi din Sfânta Scriptură în varianta electronică. Dar nu toți au această posibilitate. Sunt persoane care abia văd prospectul de la medicamente .
Am văzut postarea din partea stângă a fotografiei. Am ajuns să trăim vremurile în care minciuna este oferită gratuit iar adevărul are preț. Fiecare creștin ortodox ar trebui să citească zilnic din ea măcar un capitol iar unde nu înțelege să își întrebe duhovnicul pentru lămuriri.
O altă gogomănie pe care am citit-o : “La ortodocși nu ai voie să citești cuvântul lui Dumnezeu. Îți interzic să citești din Biblie” . Da de unde? Ba chiar fiecare om ar trebui să citească din Sfânta Scriptură. Că aceasta are preț, atunci de asta ies și zvonuri precum afirmația de mai sus.
Susțin ca Sfânta Scriptură să fie oferită în dar de către Biserică. Dar nu ideea sa meargă preotul la Pangar să o cumpere ci așa să fie rânduiala. Cuvântul lui Dumnezeu este prea important ca să punem bariere între Sfânta Scriptură și creștin. Repet, părerea mea poate fi greșită dar Dumnezeu știe care este adevărul.
Iar dacă este prea complicat să se renunțe la preț, atunci voi face un efort că din propriul salariul să achiziționez două, trei, Sfinte Scripturi pe care să le dăruiesc creștinilor ortodocși din biserică care nu au la căpătâiul lor Cuvântul lui Dumnezeu
Pace și bucurii să avem.
Autor: Jurnalistul și teologul Cornelius Florin, FB