„Înainte vara însemna vacanța mare. Știți voi, acea perioadă fără teme, multă joacă, mai de ale copilăriei. Acum când vine vara trebuie să te ții bine cu nervii. Începând de la luna pride în care unii luptă pentru ceva ce nu există ( adică nu interesează pe nimeni la locul de muncă orientarea ta sexuală), trecem prin festivaluri verii cu droguri, înjurături (postări Paul Gabriel Andrei ) până la festivaluri de așa zisă “înaltă cultură”
Mai exact, în data de 6 iulie, a avut loc la Viena al 40-lea Festival ImPulsTanz. Un festival cu mai multă nuditate decât cultură. În curtea Cartierului Muzeelor a fost o petrecere pentru Doris Uhlich, a cărei reprezentație a fost „mai mult decât goală”. În discursul său de deschidere, consilierul pentru Cultură al orașului Viena, Veronica Kaup-Halser (SPÖ), a reamintit că „limbajul corpului este universal” și a fost încântată de faptul că scăderea audiențelor diagnosticate de la pandemie nu a fost vizibilă în Museumsquartier. Festivalul ImPulsTanz se caracterizează prin faptul că este orientat atât la nivel internațional, cât și la nivel local.
În mod normal, ImPulsTanz Vienna International Dance Festival este un festival major de dans contemporan care se desfășoară în Viena, Austria în fiecare an. Acesta adună mii de dansatori profesioniști, coregrafi și profesori pentru un program de cinci săptămâni de performanță, proiecte de cercetare și ateliere.
În mod anormal, în data de 6 iulie, au fost unii nud, mimând scene de sex, sex oral și alte poziții indecente.
V-aș arăta și imagini dar o să spuneți că m-am apucat de postat filme/poze porno pe Facebook.
Cultură domne, cultură. Știți care este culmea? Autoritățile cumpărate de organizatori nu pot comenta împotriva, oricât de mult nu le-ar conveni nici lor. Așa și la noi. Ce contează că la Neversea s-a jurat și s-a spus “refrenul zice băga-mi-aș ….. în morții moshipt da? ” și ce contează că unii au dansat nud pe scena din Viena?
Întrebarea adevărată este : câți minori erau în public la aceste evenimente??
Ne mai întrebăm ce de bătrânii sunt aruncați prin azile.
Apropo de demonii din pericopa evanghelică de astăzi:
Până la urmă demonii de astăzi nu mai umblă prin morminte. Demonii moderni umblă pe scenă. Dacă le strici profitul și le arunci turma de porci, ești alungat din cetate.” – a scris jurnalistul și teologul Cornelius Florin pe un site social.