Iată smerenia preotului: el devine tot mai translucid pe măsură ce prind contur Tainele pe care le slujește.

Iată smerenia preotului: el devine tot mai translucid pe măsură ce prind contur Tainele pe care le slujește. Într-un act al deșertării de sine, după modelul chenozei, ființa acestuia se estompează până la deplina confundare cu misiunea sa. Slujitorul se contopește cu slujirea. Jertfitor și jertfă, preotul este om pentru oameni. Cuvânt înfricoșător are Părintele vrednic de pomenire Paisie Olaru, conform căruia ”Mai lesne se mântuiește călugărul sau mireanul decât duhovnicul”. Atâta responsabilitate este înscrisă în sufletul lui! Că osândirea cumplită, la fel ca bucuria raiului, pe care le trăiesc fiii săi duhovnicești, trec prin și atârnă de sufletul său. În vremea Judecății, preotul răspunde nu doar de faptele sale, ci mai ales de ale celor care i-au fost fii duhovnicești. Iată expresia deplină a maternității/paternității spirituale: părintele biologic te naște în trup, pentru lume; părintele duhovnic te naște în duh, pentru Împărăție. Părintele te naște în timp; preotul te scoate în afara timpului și te naște în veșnicie. Iată responsabilitatea sa uriașă. Ce glăsuitoare sunt, însă, cuvintele aceluiași Părinte Paisie: “Nădăjduiesc că mila lui Dumnezeu ne va mântui atât pe mine, cât și pe fii mei duhovnicești”. Mila lui Dumnezeu, nu faptele omului, oricât de grozave! Că nu există zidire văzută care să nu se prăbușească dacă nu este închinată zidirii nevăzute. Și iată-l, pe el, preotul, la granița dintre văzut și nevăzut, în arta artelor și știința științelor: dragostea asemenea cu îngerii. Fiind pentru el nimic, se face tuturor toate. Devenind din ce în ce mai transparent, prin el pot fi receptate razele îndumnezeirii omului căzut. El devine nimic, pentru ca Dumnezeu, dăruit cu gingășie în linguriță, să ne fie Totul. Atunci auzim, în glas plin de cutremur existențial:
“Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”.
(V-aș putea spune cine este în fotografie, dar aș răpi astfel din taina slujirii întru care este atât de încredințat. Atât mă lasă cugetul să grăiesc: prin viața care îi este plină de slujire și prin slujirea care îi este plină de viață, este un străjer al ortodoxiei, care înflăcărează inima și înalță la ceruri mintea).