Nu îndemn la emigrare, ci îndemn la a face ceea ce e folositor și posibil …

Nu îndemn la emigrare, ci îndemn la a face ceea ce e folositor și posibil – prezența la naștere a soțului, a unei alte persoane de susținere, eventual a unei doule, contactul cu copilul etc.
*
„6 nașteri. 5 în spital, 1 acasă. După umilințele și lacrimile de la ultima naștere, am luat decizia de a naște acasă. Așa am descoperit cât de minunată poate fi nașterea, ce înseamnă să îți poți lua copilul în brațe instant, sa îl pui la sân la 5 minute după naștere și sa îl lași acolo cât vrea el. Ce înseamnă să îl ții lipit de tine încă o ora, până la expulzarea placentei când se taie cordonul ombilical.
Toată lumea se șochează când aude ca am născut acasă. Asociază cu primitivismul.
E drept că pot apărea riscuri la nașterea acasă, ba chiar poți muri. Cum pot apărea riscuri și la nașterea în spital, ba chiar poți muri.
Dar știți ce m-a durut? Că, în timp ce eu îi povesteam fascinată finei mele de beneficiile de care am avut parte născând acasă, ea, foarte relaxată, îmi spune: «Și eu am avut parte de aceleași beneficii născând în spital». Acolo, în Viena, așa e firesc. Totul începând cu susținerea mamei, dreptul la intimitate, alegerea modului de a naște, poziția în travaliu, folosirea mingii, igiena, condițiile de cazare, accesul soțului, condițiile de îngrijire ale copilului, masa diversificată, cu posibilitatea alegerii meniului zilnic din 2-3 feluri de mâncare etc. Totul e foarte diferit. Și asta se întâmplă la un spital de stat.
Și vocea soțului îmi răsună în minte: «vezi, nu ai vrut să emigrăm acum mulți ani în urmă. Ai ales să rămânem…»
Deci, ce face diferența? Sistemul corupt, nepăsarea, lipsa de empatie…” — Loredana Popovici

Alexandra Nadane, FB