Astăzi se împlinesc 16 ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iar datoria noastră, a tinerilor rămâne în continuare să privim spre păstorii noștri ca modele de inspirație.
De 16 ani proiectele susținute și realizate de Patriarhia Română au acoperit sfera socială, caritabilă, culturală și bisericească, venind în întâmpinarea nevoilor credincioșilor și nu numai din societatea românească.
Fie prin centrul de presa Basilica ( Trinitas tv, radio și Basilica), centrele de consiliere medicală, clinicile, școlile sau locașurile de cult, biserica a contribuit la ceea ce ar trebui să fie normalitatea de zi cu zi.
Construirea Catedralei Mântuirii Neamului și canonizarea a peste 33 de sfinți români reprezintă moșteniri durabile în veșnicia istoriei și a Bisericii Române.
Importanța sublinierii acestor aspecte vine din nevoia de a prezenta realitatea, în veridicitatea ei în contextul denigrării constante a imaginii Patriarhului și a Bisericii Ortodoxe Române.
Nu biserica trebuie să își schimbe mereu discursul după bunul plac al celor neavizați, ci mai degrabă noi trebuie să ieșim în întâmpinare, căutând soluții împreună.
Comoditatea instrumentului media și forma prin care arogăm responsabilitățile noastre altora nu face decât să augmenteze distanța dintre noi și starea de perenă frustrare.
În chipul celuilalt ar trebui să ne regăsim și să ne odihnim, iar de 16 ani ar fi trebuit să fi privit mai atent la ce înseamnă cu adevărat comunitatea creștină.