DUMNEZEU ÎI CUPRINDE PE TOȚI

O privire blândă spre cel ce nu a mai putut răbda durerea :
În fiecare an, pe data de 9 martie, îi prăznuim pe cei 40 de mucenici din Sevastia.
Recomand a se citi viața lor din Sinaxar.
Aici, despre altceva, voiesc să aduc un cuvânt :
1. Să nu-l judecăm deloc pe cel ce nu a mai putut răbda durerea cea mare a înghețului, după multele alte chinuri răbdate pentru Hristos, și care a ieșit la urmă din rândul celor 40 din pricina neputinței.
2. Nu am fost puși vreodată în situația aceluia, pentru a putea ști cum am fi procedat noi într-o astfel de împrejurare.
3. Sfinții nu merg niciodată la Judecata lui Dumnezeu, ci se mută din moarte la viață, după cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: “Și la judecată nu vor veni, ci se vor muta din moarte la viață”.
4. Deși unul din cei 40 de mucenici a părăsit grupul celor 40, un altul a intrat imediat atunci în lacul acela înghețat și numărul de 40 a fost reîntregit, așa cum l-a proniat Bunul Dumnezeu, iar cununile din cer au coborât peste ei.
5. Cei 40 de mucenici au primit cununa cea nepieritoare a muceniciei și a mărturisirii lui Hristos până la capăt, prin aceasta s-au înscris pentru totdeauna în Cer ca fiind Prietenii lui Hristos cei mai apropiați și sfinții Lui Dumnezeu cei mai minunați. Aceia au fost judecați de oameni și au fost condamnați la o moarte nedreaptă, la fel ca și Stăpânul Hristos, tocmai pentru că ei credeau în Hristos, de aceea s-au învrednicit de a scăpa de orice fel de judecată din partea lui Dumnezeu.
6. Dar, cu acela unul, care, bietul de el, mărturisitor și el al lui Hristos, nu a mai putut răbda durerile greu de suportat pentru orice om, deși a murit și el atunci, că a intrat din locul înghețat în locul cel cald și acel șoc l-a ucis… cu el, cu sufletul lui, ce s-a întâmplat ?!?
a) Dragostea de orice om și nejudecarea altora cu gând de osândire, după învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ar trebui să ne facă să privim cu mai multă înțelegere neputințele aceluia.
b) Acela nu s-a învrednicit de cununa muceniciei, de a fi socotit printre sfinții lui Dumnezeu, dar cred totuși că, atunci când sufletul lui a ajuns în fața lui Hristos, la dreapta Lui judecată, Mântuitorul a privit cu drag și înțelegere și la el … și l-a iertat pentru neputința lui … și l-a mântuit și pe el … pentru că Mântuitorul Hristos a ținut minte mai mult binele ce l-a făcut acela, decât neputința lui de la sfârșit … pentru că toate suferințele aceluia pentru Hristos au fost socotite precum niște mărgăritare de mare preț spre îndurarea și milostivirea lui Dumnezeu … Iar Cel ce nu ține minte răul… nu uită vreodată binele făcut, de orice fel ar fi binele acela, El rămânând Bine pentru totdeauna.
c) Cred că Bunul Dumnezeu l-a mântuit și pe acela, pentru că și lui i-a proniat Dumnezeu viața până la sfârșit, ca și a celui ce a intrat atunci în locul lui, ca și tuturor celorlalți … că nu l-a adus de la neființă la ființă pentru a fi un pierdut pentru totdeauna, ci mai degrabă regăsit, din orice pierdere și pentru totdeauna … mai ales că ultimul gând al aceluia a fost: “Doamne! Te rog, iartă-mă!”.
7. Dacă toți sfinții lui Dumnezeu se roagă pentru lumea întreagă și pentru mântuirea ei, atunci cred că cei 40 de Sfinți Mucenici din Lacul Sevastia, în primul rând, când au ajuns în ceata sfinților lui Dumnezeu, ei s-au rugat pentru colegul lor de suferință care în ultimul moment și-a pierdut cununa cea neprețuită a muceniciei pentru Hristos … ca să primească și el iertare și să se mântuiască. Și Bunul Dumnezeu, cred că, pe lângă milostivirea Lui, a primit și rugăciunea lor. Pentru că nu toți oamenii se mântuiesc ca sfinții, ci cei mai mulți ca miluiți … pentru milostivirea Lui Dumnezeu și pentru rugăciunile tuturor sfinților.
Să avem și noi parte de sfintele rugăciuni ale celor 40 de Sfinți Mucenici ai lui Hristos, a căror prăznuire o săvârșim astăzi. Amin.
_____________________
* un text de Protosinghelul Dimitrie Ivașco