Argumentarea scripturistică pentru Cinstirea Icoanei în Ortodoxie

0
Distribuie acest articol

Introducere

Cinstirea icoanelor este o practică esențială în Ortodoxie, având o fundamentare teologică și scripturistică solidă. Contrar interpretărilor iconoclaste care resping utilizarea icoanelor, Biserica Ortodoxă găsește în Scriptură argumente puternice pentru cinstirea icoanelor, precum și a Sfintelor Moaște.
De-a lungul istoriei, această practică a fost subiectul unor controverse teologice, în special în timpul perioadei iconoclaste din Imperiul Bizantin, când reprezentările iconografice au fost vehement contestate.
Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a reafirmat constant importanța icoanelor, bazându-se pe o argumentație solidă din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție. Apărătorii icoanelor au demonstrat că cinstirea acestora nu numai că este compatibilă cu învățăturile biblice, dar și că ele joacă un rol esențial în viața liturgică și spirituală a credincioșilor. Sinodul al VII-lea Ecumenic, desfășurat în 787, a clarificat această poziție, stabilind că icoanele merită să fie cinstite, deoarece cinstea adusă icoanei trece la prototipul ei, adică la persoana sau evenimentul reprezentat.
În esență, cinstirea icoanelor se bazează pe două principii teologice majore: doctrina întrupării lui Hristos și creația omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Întruparea este văzută ca punctul central al iconografiei creștine, deoarece în Hristos, Dumnezeu a devenit vizibil și tangibil. Astfel, reprezentările vizuale ale lui Hristos și ale sfinților devin legitime și necesare pentru experiența religioasă. Pe de altă parte, creația omului după chipul lui Dumnezeu oferă un fundament teologic pentru reprezentarea vizuală a celor sfinte, subliniind continuitatea dintre Creator și creație.
Acest referat dorește să aducă în prim-plan argumentele din Sfânta Scriptură care au la bază cinstirea icoanelor, examinând textele și interpretările care susțin această vrednică de cinste practică.

  1. Întruparea lui Dumnezeu și omul creat după chipul lui Dumnezeu

    Facerea 1, 26; Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră…”
    Acesta este unul dintre cele mai importante repere biblice cu privire la înfățișare, chip sau icoană. Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său, acesta devenind vrednic de cinste păstrându-și și cultivând strălucirea, sfințenia care-l duce către Tatăl Ceresc. În Ioan 12, 26 aflăm următoarele „Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.”, cinstea aceasta de care vorbește Sfânta Scriptură este ceea ce creștinul oferă Sfinților din icoane. Iată, aflăm că slujirea, urmarea lui Hristos Mântuitorul aduce după sine CINTIREA lui Dumnezeu Tatăl, ceea ce subliniază într-un mod de neclintit cinstirea Sfinților din icoane.
    „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul… Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1:1, 14). Întruparea lui Dumnezeu în persoana lui Iisus Hristos legitimează reprezentarea vizuală a lui Dumnezeu, întrucât Hristos este imaginea vizibilă a Dumnezeului nevăzut (Coloseni 1:15).
    Pe același subiect mai aflăm următoarele:

    • Iisus Hristos este „chipul fiinţei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3).
    • În Iisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat în Trup (I Tim. 3, 16) şi cu chip de om (Filip. 2, 7-8)
    • Sfântul Duh S-a arătat la Iordan în chip de porumbel (Matei 3, 16-23)
    • Sfântul Duh la Sfânta Cincizecime S-a arătat în chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Şi toate acestea sunt chipuri fără să fie idolatrie.

    2. Icoana în Vechiul Testament (Cortul Mărturiei și Templul)

    Vechiul Testament oferă ne-numărate reprezentări iconografice, chiar Dumnezeu dă poruncă să se facă acestea, „Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului” (Ieşirea 25:18). De asemenea, Templul construit de Solomon conținea numeroase imagini sculpturale „Pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi, de copaci, de finici şi de flori îmbobocite. ” (3 Regi 6:29). În 3 Regi, 3, 15 aflăm că se aduceau jertfe „dinaintea chivotului cu legea Domnului, arderi de tot, a săvârşit jertfe de împăcare şi a făcut mare ospăţ pentru toate slugile sale”. Cei care au studiat atent Sfânta Scriptură au aflat faptul că între cei acești doi Heruvimi, Domnul povățuia poporul. Cortul Adunării era foarte important, este o formă primordială a Bisericii de astăzi, despre aceasta aflăm următoarele din Sfânta Scriptură: „Atunci un nor a acoperit cortul adunării şi locaşul s-a umplut de slava Domnului” (Ieșire, 40, 34).
    Pe același subiect mai aflăm următoarele:

    • Dumnezeu Însuşi – Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne închina la idoli – a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce înseamnă că aceşti heruvimi lucraţi de mână de om sunt icoane, nu idoli, nu alți „dumnezei”.
    • Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau „heruvimii slavei” (Evrei 9, 5).
    • Perdelele, covoarele şi alte obiecte din biserica veche au fost făcute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 şi 37, 7-9; II Paral. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28).
    • Înaintea acestor icoane ale heruvimilor se cântau lui Dumnezeu cântări de laudă şi de preamărire (Ps. 137, 1).
    • Înaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preoţii le tămâiau cu mare cinste, după porunca lui Dumnezeu şi iudeii le venerau şi se închinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27,20-21, Iosua 7, 6)

    3. Icoana în Noul testament

    Unul dintre primele versete importante cu privire la cinstirea Sfintelor Icoane din Noul Testament reprezintă întruparea Mântuitorului. „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14), acest aspect al ÎNTRUPĂRII Mântuitorului este foarte important. De ce? Pentru că ceea ce omul NU a văzut, nu poate reprezenta. Ori pe Dumnezeu omul l-a văzut, și tradiția icoanelor, aceasta făcând parte din Sfânta Tradiție, ne oferă acest arc peste timp prin reprezentări vechi de aproape 2000 de ani ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale Îngerilor sau Sfinților.
    Pe Dumnezeu-Tatăl L-a văzut Avraam în chipul a trei călători la stejarul Mamvri (Fac., 18, 1-3); L-a văzut Iacov, care a zis apoi: „Am văzut pe Dumnezeu față către față și mântuit a fost sufletul meu” (Fac., 32, 30),
    Pe Dumnezeu-Fiul L-au văzut în chip de om preamărit: Daniel proorocul (Dan., 7, 13-15); diaconul Ștefan (Fapte, 7, 55-56); apostolul Pavel pe drumul Damascului (Fapte, 9, 3, 5) precum și dumnezeiescul evanghelist Ioan (Apoc., l, 8, 12-13, 20 s.a.).
    Pe Dumnezeu-Duhul Sfânt L-au văzut Sfăntul Ioan Botezătorul la Botezul Domnului, în chip de porumbel (Matei, 3, 16; Luca, 3, 21-22); apostolii, la primele Rusalii creștine, în chip de limbi de foc (Fapte, 2, 1-4).
    Așadar, cinstirea icoanelor, iconografia pentru om, pentru creștin în perioada Vechiului Testament, o pregustare a ceea ce urma să vină, dar și în perioada Noului Testament este fătă îndoială importantă și argumentată biblic.
    „După trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui.” (Luca 2, 46-47) Niciodată Mântuitorul, încă de la vârstă fragedă, nu a combătut primele icoane create încă din perioada Vechiului Testament, nici El, dar nici Sfinții Apostoli.
    Important de adăugat mai este și aspectul prezentat de Sfântul Apostol Pavel în Coloseni 1, 15, anume că „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura”, referindu-se la Mântuitorul lumii, Iisus Hristos. Iată, chipul celui nevăzut se face văzut pentru om ca să ne mântuim și să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu în trup.
    Pe același subiect mai aflăm următoarele:

    • Cinstirea acestor chipuri de heruvimi – ce erau în templu – niciodată nu a fost dezaprobată de Hristos sau de Sfinţii Apostoli.
    • Atât Mântuitorul cât şi Sfinţii Apostoli au cinstit aceste chipuri făcute de mâini omeneşti (Luca 2, 46-47 s.a.)
    • În Testamentul Nou închinarea la idoli este oprită cu anatema, iar închinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe când icoana este numai o închipuire, a cărei cinste trece la chipul cel dintâi, adică la cel zugrăvit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfânt.

    4. Sfinții Părinți despre cinstirea icoanelor

    Dumnezeu a poruncit să se facă multe lucruri care să fie cinstite de oameni spre slava Lui. Tot despre aceasta vorbește și Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica, cap. 16 s.a. În toate cele vrednice a făgăduit Dumnezeu să fie prezent.
    „Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o realitate, iar zugrăvirea lui Hristos pe icoană reprezintă exprimarea acestei realități. Sfântul Teodor Studitul spunea: „Icoana este dovada că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Oare nu S-a făcut om Cel mai presus de om, se întreabă acest sfânt părinte? Nu a avut trup, căzând sub atingere și culoare, sub calitate și cantitate, cărora le urmează poziția spațială și temporală? A fost oare Hristos fără chip? Nu. Fața lui Hristos a fost și este mediul circumscris al arătării dumnezeirii necircumscrise.” Este chenoza, semnul iubirii Lui față de noi și al adevărului mântuirii noastre, iar icoana este o confirmare a acestei chenoze și prezențe în timp a iubirii lui Dumnezeu în lume. Hristos nu a disprețuit trupul nostru, un trup care poate fi zugrăvit și nu a oprit ca acest trup să fie zugrăvit pe icoană. Icoana, implicând în ea posibilitatea zugrăvirii lui Hristos în baza comunicării însușirilor, devine obiect de cinstire, cinstea urcându-se la Cel întruchipat pe ea, la Hristos Dumne­zeu-Omul, prin credință, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare.”
    Sf. Ioan Damaschin precizează că „icoanele sunt cărți pentru cei neștiutori de carte și cronici care vorbesc neîncetat, ai cinstirii sfinților, instruind fără cuvinte pe cei care le văd și sfințind vederea. Nu am prea multe cărți – continua eruditul autor, – și nici nu am timp liber spre a citi , intru însă în biserică, spitalul obștesc al sufletelor, înăbușit de gânduri ca de niște spini, podoaba picturii mă atrage să nu uit, îmi desfătează vederea ca o livadă și, pe nesimțite, mărirea lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am privit răbdarea mucenicului, răsplata cununilor și mă aprind ca prin foc cu dorința de a-l imita. Căzând la pământ mă închin lui Dumnezeu prin mijlocirea mucenicului și mă mântui” .
    Sfântul Ioan Damaschin (676-749), unul dintre cei mai importanți apărători ai icoanelor, argumentează că icoanele sunt legitime datorită întrupării lui Hristos. El subliniază că ceea ce este văzut în icoană nu este cinstit pentru materialul său, ci pentru prototipul pe care îl reprezintă. De aici și practica aplicată în Ortodoxie de a se arde icoana care nu mai poate fi reparată sau folosită, astfel evitându-se necinstirea ei și demonstrându-se că aceasta nu este un idol, adică un „dumnezeu”, ci o fereastră către Sfințenie.

    Concluzie

    Decizia Sinodului VII Ecumenic în privința cinstirii icoanelor și închinării în numele Sfintei Treimi în fața lor a fost că închinarea la icoane, a le avea în biserici și în case particulare este ceea ce Biserica ne învață. Ele sunt „cărți deschise care ne amintesc de Dumnezeu”. Cei care nu au timp sau învățătură îndeajuns cât să studieze teologia trebuie doar să intre într-o biserică pentru a vedea înaintea lor desfășurându-se tainele credinței creștine.
    Cinstirea icoanelor în Ortodoxie are o bază solidă în Scriptură și în tradiția patristică. Întruparea lui Hristos, exemplele din Vechiul Testament și interpretările teologice ale Părinților Bisericii oferă argumente convingătoare pentru legitimitatea și importanța venerării icoanelor. Această practică nu doar că îmbogățește viața duhovnicească a credincioșilor, dar și afirmă într-un mod profund realitatea întrupării și a prezenței lui Dumnezeu în lumea materială.

    Bibliografie

    1. Articol web – Icoana confirmă realitatea Întrupării, ziarullumina.ro, un articol de Pr. Florian Boitan.
    2. Articol web – Sfântul Ioan Damaschin, apărător al cultului sfintelor icoane, crestinortodox.ro, Pr. Prof. Viorel Ionita

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *