Viața trăită ca un teatru.

Titlul portretizează viața noastră, urcușurile și coborârile noastre duhovnicești cu voie sau fără de voie. Există în mentalul colectiv o vorba, „nu sunt eu ușă de Biserică”, ideea este că nimeni nu se poate considera pe sine mădular SFÂNT al Bisericii, ci fiecare dintre noi trebuie să ne privim întru smerenie.
Se întâmplă, ca indiferent de vârstă, să jucăm un rol de creștini, așa, ca într-o piesă de teatru, fără a coștientiză că Ortodoxia este un mod de viață, este pacea, dragostea, HARUL lui Dumnezeu, mila Domnului pentru creația sa.
Teatrul, acest teatru jucat de anumite persoane este o constantă trăire într-un „pre-iad”, adică într-o pre-gustare a ceea ce va însemna pieirea sufletului în veșnica mistuire a ceea ce noi am slujit aici, pe pământ. De multe ori am simțit ură zi de zi din partea unor persoane care în viața de zi cu zi joacă un rol al „creștinului smerit”, de aici și acest „teatru creștinesc” care dăruiește celui ce-l joacă un bilet sigur către încornorat.
Smerenia, trăirea creștină, ortodoxă este autentică atunci când smerenia reprezintă o stare permanentă, un filtru prin care omul devine OM, și plânsul fără de margini pentru aproapele un firesc al vieții.
Mă doare, mă doare prefăcătoria, dar iubesc smerenia spre care tânjesc cu toată ființa. Singurele dăți când mă recunosc și mă simt prost este atunci când mândria mă atinge. Lepăd mândria cu frică și cu cutremur pentru a se milostivi Dumnezeu, plinătatea și veșnicia smereniei către mine.
„Fiți Sfinți precum Sfânt sunt și EU” (I Petru 1, 16), ne cheamă Mântuitorul lumii la nemurire, la Sfințenie, la lumină. Fiți lumină fraților, nu doar actori într-o piesă, trăiți Ortodoxia prin fapte, nu jucați rolul „sfântulețului” făcând pe satana să râdă, nu-l faceți de râs pe Hristos, fiți demni, nu-l mai răstigniți iar și iar pe Domnul, țineți post față de carnea aproapelui, nu carnea aproapelui este problema, ci slana mândriei puturoase care deranjează cerul.
Hristos în mijlocul nostru!