„Poporul iubește foarte mult pe nebuni, pentru că aceștia, asemenea pamfletelor, indică defectele celor de vază, despre care nimeni altcineva nu îndrăznește să vorbească”

A trecut deja mai bine de 500 de ani de la moartea lui Vasile cel Nebun, iar el este încă cinstit ca unul dintre cei mai cunoscuți nebuni în Rusia. Chiar și țarul Ivan cel Groaznic i-a purtat sicriul și apoi a poruncit construirea unei biserici, care astăzi este cunoscută sub numele de Catedrala lui Vasile cel Nebun. Dar cine a fost cel mai faimos nebun?
În prezent, cuvântul „nebun” este asociat cu „idiot”, dar cu câteva secole în urmă acest termen avea un sens mai larg – provine din slavonul „yurod”, care se traduce ca „nebun”. Astfel, nebunii erau considerați atât proștii, cât și cei care, prin comportamentul lor, își arătau nebunia. În ortodoxie, nebunia era un anumit tip de ispravă religioasă „în cinstea lui Hristos”, pe care persoana o accepta voluntar.
Isprava consta în renunțarea la bunurile pe care le avea în viața obișnuită: averea, poziția, rudenia și așa mai departe. Astfel, nebunii căutau să depășească mândria și, trecând prin umilință și batjocură, să se apropie de Dumnezeu.
Adesea, sub masca nebuniei se ascundeau oameni dăruiți cu darul de a vedea și a auzi lucruri accesibile nu tuturor. Mulți aveau abilități de previziune și prorocire. Și având asemenea cunoștințe, nebunii, ascunzându-se sub masca nebuniei, încercau să le transmită și conducătorilor. În general, ei erau singurii care își puteau permite să critice autoritățile fără teama de represalii. Diplomatul englez din vremea lui Ivan cel Groaznic, Gill Fletcher, scria:
„Poporul iubește foarte mult pe nebuni, pentru că aceștia, asemenea pamfletelor, indică defectele celor de vază, despre care nimeni altcineva nu îndrăznește să vorbească”.
Mama lui Vasile, Anna, suferea de infertilitate și a rugat ani de zile pe Domnul pentru un copil. Și când a venit la biserică pentru a cere „naștere ușoară”, a născut chiar pe treptele bisericii „Icoana Vladimirului”.
Abilitățile lui Vasile au început să se manifeste încă din copilărie și, când a realizat că este diferit de ceilalți, a decis că destinul său este să ajute sufletele rătăcite. La 16 ani, a plecat la Moscova, unde a acceptat isprava nebuniei. Până la sfârșitul vieții sale, mergea aproape dezbrăcat – atât vara, cât și iarna, de aceea locuitorii Moscovei i-au spus Vasile cel Dezbrăcat.
Adesea, slujirea acestui binecuvântat nu se limita la cuvinte, iar faptele sale erau extravagante și, păreau, inexplicabile. Putea să răstoarne brusc un coș cu pâine sau să verse o sticlă de kvas la un negustor. Apoi se descoperea că în pâine, din economie, negustorul adăuga var amestecat cu făină, iar kvasul era stricat. De aceea, mulți negustori se temeau de venirea lui și, văzându-l, îl băteau și îl alungau.
Și odată, Binecuvântatul a comis ceea ce părea a fi un act păcătos – a aruncat pietre asupra icoanei Maicii Domnului, spunând „aici stă însuși diavolul”. Mulțimea de credincioși s-a năpustit asupra lui și aproape că l-au ucis. Dar apoi s-a descoperit că pietrele au dărâmat stratul superior de vopsea, iar oamenii au văzut că sub imaginea Maicii Domnului era desenat un diavol.
Vestile despre nebunul orașului, care făcea minuni, au ajuns și la Ivan cel Groaznic, și atunci țarul a decis să-l invite pe nebun la palat. În timpul unei mese, Vasile a luat de trei ori cupa cu vin și a vârât băutura pe fereastră.
Țarul s-a supărat, dar Vasile i-a spus că astfel stinge focul din Novgorod. După câteva ore, au sosit mesageri cu vestea despre incendiul devastator din Novgorod, pe care l-a stins un bărbat slab și dezbrăcat. Ivan cel Groaznic le-a arătat lui Vasile și aceștia l-au recunoscut ca salvator. Țarul a fost impresionat și a început să-l cinstească și să-l respecte pe Vasile.
Vasile cel Binecuvântat a murit în 1552, la vârsta de 87 de ani, și la înmormântarea sa s-a adunat tot orașul, iar sicriul cu trupul a fost purtat de Ivan cel Groaznic și de cnezi de vază. În timpul vieții, nebunul venea adesea să se roage la biserica de lemn a Sfintei Treimi din Piața Roșie. Când Vasile cel Binecuvântat a murit, a fost înmormântat solemn lângă zidurile bisericii.
Ivan cel Groaznic a poruncit construirea unei noi biserici în cinstea victoriei asupra Kazanului, iar vechea biserică de lemn a fost dărâmată, și în locul ei a fost construită o catedrală de piatră, unde lângă ziduri a fost înmormântat nebunul.
În 1588, Vasile cel Binecuvântat a fost canonizat de Biserica Rusă. Fiul lui Ivan cel Groaznic, țarul Fiodor Ioanovici, a poruncit ridicarea unei alte biserici deasupra locului înmormântării sfântului – o anexe a catedralei (pridvor).
Catedrala lui Vasile cel Binecuvântat (denumirea oficială – biserica Acoperământului Maicii Domnului pe Rvu) are o soluție arhitecturală neobișnuită – constă din 8 structuri separate, situate pe o singură fundație (subsol) și amplasate în jurul celei mai înalte turnuri. Fiecare biserică are înălțimi și decorațiuni unice, iar toate bisericile sunt conectate între ele printr-o galerie exterioară și prin treceri interioare.
A trecut deja mai bine de 500 de ani de la moartea lui Vasile cel Binecuvântat, iar el este încă cinstit ca unul dintre cei mai cunoscuți nebuni din Rusia.

Sursă: Schitul Sfantul Ilie.