
În mintea omului pătimaș frumusețea se împletește cu pofta, cu senzualitatea. Un chip frumos este un chip care ne atrage. Un bătrîn sau un infirm nu poate fi frumos. Așa arată toată arta apuseană.
Sfinții Părinți condamnă o astfel de frumusețe în icoană din motivul că trezește gînduri necuviincioase. Pentru a înțelege diferența, este destul să ne imaginăm că trebuie să o pictăm pe mama noastră, sau pe copiii noștri – oare își va reprezenta cineva mama cu ochii plecați a rușine sau copiii goi tăvălindu-se cu bărbați goi? Astfel de imagini umplu catedralele Renașterii.
Chipurile din icoanele noastre sînt ușor aspre – ca postul și nevoința, sînt ușor distante – ca Împărăția cerului de pămînt, alteori copilăroase pentru a ne aminti că a unora ca aceștia e Împărăția. Dar toate icoanele adevărate au același lucru în comun: ele sînt aici nu pentru a fi privite, ci pentru a ne privi.
Pr. Savatie Baștovoi.