INTRODUCERE
Într-o societate profund debusolată, lipsită de direcție și substanță, căutarea sensului vieții devine o provocare complexă. Mulți oameni, lipsiți de cunoașterea valorilor fundamentale, nu reușesc să discearnă între ceea ce este esențial și ceea ce este inutil. Astfel, puțini sunt cei care găsesc pacea interioară prin rugăciune, prin comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii. Stresul și depresia afectează tot mai multe persoane, iar în momentele de maximă tensiune, acestea încep să caute liniștea, regăsirea personală și chipul lui Dumnezeu din ele. În acest punct apar dileme: psihoterapie sau duhovnic? Sfaturi psihologice sau îndrumare duhovnicească? Sau ambele? Răspunsul poate varia, dar esențială rămâne îndrumarea oferită de persoane competente și mediul în care aceasta se desfășoară. Fie în sacralitatea Bisericii, fie într-un cabinet psihologic, unde spiritualitatea poate fi simbolizată de o icoană, omul poate găsi alinare și liniștire interioară.
Biserica oferă vindecare prin Sfintele Taine, iar spovedania, instituită de Mântuitorul, este esențială pentru vindecarea sufletului și, implicit, a trupului. De cealaltă parte, psihologia intervine prin metode științifice, restructurând gândirea, gestionând emoțiile și schimbând comportamentele disfuncționale, contribuind astfel la bunăstarea psihică. Psihoterapia, ramură importantă a psihologiei, a dezvoltat inclusiv o dimensiune ortodoxă, care nu înlocuiește știința medicală, ci se preocupă de bolile sufletești, legate de minte, gânduri și patimi.
Având în vedere natura psihosomatică a omului – unitatea dintre suflet și trup – există o interdependență între bolile sufletești și cele trupești. De aceea, o colaborare între medici și duhovnici este necesară pentru o abordare completă a terapiei. Textele liturgice reflectă acest aspect, folosind o terminologie medicală pentru a sublinia rolul preoților ca „doctori terapeuți.” Acest simbolism apare, de exemplu, în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul: „Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind și sănătatea care izvorăște din aceasta lui Adam, a pătimit și s-a rănit diavolul… .” Astfel, vindecarea sufletului și a trupului devine un act de colaborare între știință și credință, între psihologie și duhovnicie, fiecare având un rol esențial în alinarea suferințelor omului.
CONCEPTE ȘI DEFINIȚII
Pentru a înțelege raportul dintre spovedanie și psihoterapie este necesar să înțelegem câteva dintre concepte.
Psihoterapia este un proces terapeutic bazat pe știință, care implică interacțiunea dintre un specialist calificat și o persoană, având ca scop identificarea, înțelegerea și gestionarea problemelor emoționale, comportamentale și cognitive. Însă, din literatura teologică reiese faptul că părinții pustiei au dezvoltat, cu mult timp înainte, o psihologie a sufletului uman, centrată pe virtuți precum smerenia, ascultarea, pocăința și dragostea ,,prin care se atinge iluminarea. Smerenia înseamnă negarea eului neautentic, printr-o mișcare voită de găsire a sinelui lăuntric …. Moartea eului implică totuși viața eului superior, viața în Hristos” .
Psihoterapia Ortodoxă reprezintă învățătura și practica Bisericii privind vindecarea omului, o terapie a sufletului care vizează întreaga ființă, având în vedere că omul este alcătuit atât din suflet, cât și din trup. În schimb, în Occident s-a dezvoltat psihologia, psihoterapia, psihanaliza unde sufletul este înțeles ca energiile mentale și sentimentale ale omului.
Cuvântul „terapeutic” subliniază faptul că învățătura Apostolilor și a Părinților nu este doar una intelectuală, raționalistă sau moralizatoare, ci are un caracter profund vindecător, atât duhovnicesc, cât și medical. În Sfânta Scriptură întâlnim frecvent termeni medicali, care descriu relația vindecătoare dintre Hristos și om, precum și relația omului cu Dumnezeu.
Cuvântul „tratament” desemnează metoda Bisericii, evidențiată de Proroci, Apostoli și Sfinți Părinți, prin care omul este vindecat sufletește. În scrierile acestora, Biserica este prezentată ca un spital de terapie duhovnicească, clericii ca doctori ai sufletului, iar oamenii, prin nevoință, pot dobândi tămăduirea, adică unirea cu Hristos.
SPOVEDANIE VS. PSIHOTERAPIE, UN CONFLIC FALS
În ultima vreme, suntem martorii unui conflict artificial între cele două tipuri de terapii. Specialiștii în domeniul psihologiei consideră ca unii psihoterapeuți subliniază această diferență, o exagerează și chiar o dogmatizează. Pe de altă parte, sunt psihologi care recunosc legătura profundă dintre duhovnicie, spovedanie și practica psihologică, valorizând rolul tămăduitor al spovedaniei. Psihologia analizează emoțiile și sentimentele în forma lor de declanșare, menținere și accentuare, cât și relația noastră cu viața. În schimb, „teologia aduce o perspectivă mai profundă, oferindu-i omului sens, finalitate și scop prin tainele Bisericii. Astfel, teologia depășește orizontul științei, orientându-se spre un scop transcendent.”
Psihologii americani, recunoscuți pentru contribuțiile lor semnificative în orientarea cercetării și stabilirea direcțiilor în domeniu științelor cognitive, afirmă că:
1. Biserica Ortodoxă are materialul psihoterapeutic: spovedania și rugăciunea care „nu au fost concepute pentru sănătatea psihică, ci pentru cea duhovnicească. … Foloasele spovedaniei sunt larg cunoscute și sunt sugerate de expresia populară: < spovedania face bine sufletului>” ;
2. Bolnavii ortodocși merg mai întâi la preot și, cu binecuvântare, merg și la psihiatru;
3. Psihoterapeut are obligația de a respecta convingerile religioase ale pacienților și „o discuție cu preotul din parohia bolnavului, desigur cu permisiunea bolnavului, ar ajuta pe oricare psihoterapeut să conceapă intervenții mai bune și mai eficiente”. Psihologii americani consideră că, în general, duhovnicii au deschidere la o colaborarea cu psihoterapeuții.
Spovedania a preluat din psihologie ideea continuității, a întâlnirilor regulate, nu doar în preajma sărbătorilor. Duhovnici încurajează această practică, subliniind importanța unui dialog constant pentru creșterea duhovnicească. Atât în psihologie, cât și în duhovnicie, este necesară verificarea progresului: au fost eficiente tehnicile aplicate, canoanele ? Trebuiesc ajustate?
SCOPUL ȘI ATRIBUȚIILE TERAPIILOR
Spovedania este o terapie a bolilor duhovnicești iar vindecarea are loc în Biserică, prin viața liturgică și de nevoință. Tainele îl unesc pe om cu Dumnezeu prin împărtășirea Harului necreat al lui Dumnezeu, iar viața de nevoință înseamnă ținerea poruncilor lui Hristos. Taine sunt medicamentele duhovnicești, Iisus Hristos este adevăratul doctor iar mănăstirile sunt secții duhovnicești de terapie intensivă. Taina Sfintei Spovedanii are un dublu rol: soteriologic şi educativ. Astfel, este esențial ca duhovnicul să fie într-o stare de comuniune neîncetată cu Dumnezeu, menținută prin rugăciune.
Literatura de psihologie ortodoxă a stabilit mai multe principii fundamentale ale vindecării realizate de Hristos prin spovedanie:
a) Boala este o mișcare împotriva firii, a lucrărilor, energiilor sufletului. Vindecarea constă în întoarcerea energiilor pe drumul normal și firesc;
b) Vindecarea de iubirea de sine prin iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni;
c) Tămăduirea părții raționale, acolo unde apar poftele sufletului;
d) Vindecarea relației duală dintre plăcere și durere;
j) Viața veșnică în relație cu terapia duhovnicească.
Psihoterapia pune un accent pe abordarea problemelor personale și existențiale ale individului, cum ar fi crizele de identitate, dilemele morale, indeciziile, autocunoașterea, dezvoltarea personală, socială și vocațională. Cazurile mai grave, precum manifestările psihotice, delirurile sau halucinațiile, necesită o atenție sporită. Folosește un model medical, bazat pe istoria de viață a individului. Scopul este de intervenție, tratament și impunerea unui proces de reconstrucție personală, pentru o adaptare sănătoasă și echilibrată a individului la realitățile existenței . Astfel, „spovedania este superioară unei consultații la psiholog prin faptul că un duhovnic nu numai că te ascultă, ci te şi iartă, această posibilitate existând prin faptul că este prezent harul, ca asistent şi lucrător prin această taină”.
DUHOVNIC SAU PSIHOLOG
Ce este recomandat: psihoterapeutul sau duhovnicul? Răspunsul este „sau-sau” sau „și-și”, în funcție de situație. Psihologii spun că cei care suferă sufletește se încadrează în trei categorii:
1. Creștinii practicanți sau cu o practică spirituală sănătoasă care vor cere ajutorul mereu duhovnicului. Dar, daca au suferințe care nu țin de partea religioasă, acceptă și ajutorul psihologic;
2. Habotnicii, au o practică nesănătoasă și sunt victimele propriilor metadogme și refuză ajutorul;
3. Cei îndepărtați de biserică care vor căuta, întotdeauna, sprijinul unui psiholog.
Preotul duhovnic este înzestrat, prin harul dumnezeiesc, cu o chemare deosebită pentru vindecarea sufletelor și continuă misiunea terapeutică a Mântuitorului. Pentru fiecare suferință, este necesar un remediu specific, ceea ce impune ca duhovnicul să fie bine pregătit, prezent și echilibrat. Este esențial să manifeste discernământ, să încurajeze deschiderea sufletească și să creeze un spațiu de încredere și speranță.
Există și o tipologie a duhovnicilor, fiecare categorie cu trăsături și abordări specifice :
1. Duhovnicul aspru, autoritar: este întâlnit frecvent în mănăstiri, este inflexibil și se bazează pe canoane;
2. Duhovnicul permisiv: are o atitudine indulgentă față de păcat;
3. Duhovnicul partener: considerat un model ideal, se remarcă prin calm, pace interioară, răbdare, înțelegere, tact, înțelepciune, maturitate psihologică și spirituală.
Psihologul și duhovnicul observă aspecte similare, dar este esențial ca amândoi să se bazeze pe modele antropologice convergente, care influențează atât înțelegerea bolii, cât și strategiile de intervenție. Dacă modelele nu sunt compatibile, etiologia suferinței va fi percepută diferit. În psihologie, se discută despre comportamente și emoții disfuncționale, despre emoții patologice sau nesănătoase. În Biserică, conceptele sunt diferite: păcat, patimă. Diferența constă în terminologie, însă manifestările suferinței rămân aceleași.
Atât duhovnicul cât și psihologul sunt obligați să respecte câteva principii fundamentale: – să nu ofere exemple sau soluții personale;
– să nu forțeze luarea deciziilor;
– să nu întrerupă frecvent dialogului.
– să nu fie rigid, intolerant, agitat, grăbit, impulsiv, superficial, indiferent sau plictisit.
– să evite invadarea intimității personale sau interogarea agresivă.
Duhovnicul trebuie și poate să fie și un bun psiholog in timp ce psihologul depune un efort considerabil pentru a atinge ceea ce preotul primește la hirotonie, Harul.
ASEMENĂRI ȘI DEOSEBIRI
Sfânta Taină a Spovedaniei se deosebește în majoritatea aspectelor de psihoterapie/psihologie. Însă, între spovedanie și psihoterapie există și câteva asemănări:
1. Cadrul în care se desfășoară ambele terapii, oferă intimitate și confidențialitate, un cadru pentru o dezbatere „între patru ochi”;
2. Intenția de a tămădui, de a vindeca. Psihoterapia este o „intervenție …. în scopul optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale şi/sau în scopul prevenției şi remiterii problemelor emoționale, cognitive.” Biserica urmărește tămăduirea omului și dezrobirea de sub povara păcatului prin Sfintele Taine, ierurgii și elemente de asceză precum rugăciunea și postul.
3. Raportul dintre duhovnic-fiu duhovnicesc și terapeut-client este identic. Ambii își pun la dispoziție experiența și cunoștințele cu scopul de a ajuta o persoană în suferință.
4. Scaunul de spovedanie și cel din cabinetul psihologului este un loc în care omul se poate descărca, elibera de gândurile, emoțiile și problemele de natură interioară.
5. Epitimia și tratamentul terapeutic au scopul remedierii unor probleme de natură emoțională sau comportamentală, morală.
6. Un teolog, preot poate fi psihoterapeut, cum și un psihoterapeut poate fi teolog.
7. Aceleași calități umane esențiale: capacitatea de comunicare, empatia, capacitatea de ascultare activă și profundă, responsabilitatea, discreția, credibilitatea, imparțialitatea compasiunea, optimism.
Diferențele se referă la:
1. Spovedania depășește știința psihologică, întrucât este capabilă să pătrundă în cele mai profunde adâncuri ale sufletului și să tămăduiască, prin harul lui Dumnezeu, neputințe și patimi care depășesc aptitudinile unui terapeut lumesc, cum ar fi nebunia de origine demonică. Practica psihoterapeutică este recomandată atunci când problemele pacientului sunt de natură somatică, atunci când anumite probleme ale organismului sau anumite dereglaje la nivelul creierului influențează în mod negativ starea psihică a persoanei.
2. Mijlocirea Harului lui Dumnezeu, care este prezentă mereu în Taina Spovedaniei și lucrează prin pocăința continuă a creștinului;
3. Puterea preotului de a ierta păcatele, ceea ce un psihiatru nu poate face;
4. Tainei Spovedaniei presupune și prezența, în mod tainic, și a unei a treia persoane. Mântuitorului Iisus Hristos este Cel care ascultă și primește mărturisirea penitentului, preotul fiind martorul. În psihoterapie, are loc un dialog între specialist și pacient. Relevant în acest sens este îndemnul Părintelui Rafail Noica, care spune că ucenicul, înainte de spovedanie, ar trebui să se roage ca Dumnezeu să-l lumineze, prin glasul Părintelui duhovnic .
5. Actul mărturisirii presupune un act de credință în timp ce demersul psihoterapeutic este bazat pe discuția cu un specialist. Taina Spovedaniei este teocentrică și presupune recunoașterea propriei neputințe, se admite starea căzută a omului aflat sub robia păcatului care cere mila lui Dumnezeu. Caracterul antropocentric al psihoterapiei implică priceperea specialistului și propriile puteri ale celui care dorește să-și îmbunătățească viața.
6. Scopuri diferite: psihoterapeutul echilibreze psihologic, duhovnicul năzuiește la îndumnezeirea omului. Psihologul folosește un model medical, științific iar părintele duhovnicesc întrebuințează cuvântul veșnic al lui Dumnezeu.
7. Duhovnicul oferă sfaturi și îndrumări ca parte a tratamentului duhovnicesc, în timp ce psihoterapeutul se concentrează pe conștient și intervine în modul de schimbare a formării gândurilor. Psihoterapeutul este limitat în acțiune pentru că nu poate acționa în ceea ce se numește logică privată. În acest spațiu, poate intervenii numai un duhovnic cu ajutorul Lui Dumnezeu.
CONCLUZIE
Noțiunea de Biserică ca spital duhovnicesc este foarte veche și se menționează în textele Părinților și în toată tradiția Bisericii, dar, în același timp, este și actuală și implicată în vindecarea bolilor sufletești specifice secolului. Modul de viață al omului modern a impus o adaptare continuă a Bisericii, o muncă asiduă a părinților duhovnici cât și la necesitatea dezvoltării unor ramuri noi ale psihologiei. În ultimii ani, s-au dezvoltat mai bine de 200 de sisteme psihoterapeutice care au conținut și scop diferit. Ele sunt nevoite să trateze o societate caracterizată de competiție acerbă și dominată de legea puterii. O societate percepută ca inumană, amorală și fragmentată pe toate planurile. Astfel, individul resimte o dezorganizare interioară profundă, nu își mai poate controla gândurile, sentimentele și nu găsește energia de a ieși din lipsa de sens. În această societate, Biserica nu este percepută doar ca o religie, ci ca o comuniune divino-umană, având drept scop vindecarea și îndumnezeirea persoanei. Creștinul trăiește simultan și în societate cât și într-un mediu binecuvântat care favorizează maturizarea duhovnicească. Dar, cu toate acestea, omul modern se îndreaptă spre știința psihoterapiei iar spovedania este, din ce în ce, mai ignorată, fiind socotită ca o practică perimată ce aparține de lumea trecutului. De altfel, specialiștii în domeniul științelor cognitive sunt convinși că și România urmează trendul occidental iar psihologul va face parte din familia lor, exact cum au un medic de familie.
Atât medicul cât și duhovnicul, ca să aibă șansă de reușită în procesul de vindecare, trebuie să fie capabili de o diagnosticare corectă a bolii, să înțeleagă starea de sănătate și să cunoască metodele terapeutice adecvate. În plus, duhovnicul trebuie să dețină experiența necesară pentru a-l conduce pe om spre vederea lui Dumnezeu. Este esențială, în această societate modernă dominată de haos și ură, colaborarea între preoți și psihologi. Există anumite boli care au la bază o cauză somatică, iar specialiști în vindecare sunt psihoterapeuții. Există și patimi care pot fi vindecate numai de preoți. Diferențele dintre spovedanie și psihoterapie nu trebuie, așadar, să ducă la o separare totală între acestea, ci trebuie să existe ideea de colaborare în cazurile în care acest lucru este necesar și posibil.
BIBLIOGRAFIE
*** Îndreptar de Spovedanie, Editura Credinţa Strămoşească, Bucureşti, 1998;
DAVID, Daniel, Psihologie clinică și psihoterapie: fundamente, Editura Polirom, Iași, 2006;
DE ETNA, Arhiepiscopul Hrisostom, Elemente de Psihologie Pastorală Ortodoxă, traducere Daniela Constantin, Editura Bunavestire, Galați, 2003;
HAUSHERR, Irénée, Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creștin, traducere de Mihai Vladimirescu, Editura Deisis, Sibiu, 1999;
JURCA, Eugen, Spovedanie şi psihoterapie – interferențe şi deferențe, Editura Rotonda, Pitești, 2008;
LARCHET, Jean Claude, Terapeutica bolilor mintale, Editura Sophia, București, 2008;
NOICA, Ierom. Rafail, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2017;
VLACHOS, Hierotheos, Boala și tămăduirea sufletului. Convorbiri duhovnicești, traducere Teofan Munteanu, protos, Editura Sophia, București, 2004;
VLACHOS, Mitropolitul Hierotheos, Psihoterapia Ortodoxă, continuare şi dezbateri, traducere de prof. Ion Diaconescu şi prof. Nicolae Ionescu, Editura Sofia, București, 2001;
YOUNG, Tonny, Psihoterapie la creștinii ortodocși orientali, în Manual de psihoterapie și diversitate religioasă, B. Allen, E.Richards, P.Scott, traducere de Anastasia Igiroşanu, monahia, Editura: Christiana, București, 2014;
SITE-URI
VLACHOS, ÎPS Ierotheos, Biserica, spital duhovnicesc Prelegere susținută în cadrul simpozionului “ Valenţe terapeutice ale spiritualității ortodoxe şi direcţii principale în dezvoltarea psihologiei contemporane ”, 8 iunie 2013, Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
( https://www.pemptousia.ro/2013/06/biserica-spital-duhovnicesc );
https://www.youtube.com/watch?v=rHIzwgz4ewg Europa Christiana:Psihoterapie și spovedanie;
https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/liturgica/raspunsuri-duhovnicesti-terapie-prin-spovedanie-sau-psihologie-8530.html.
