CONCEPTUL DE PREZENȚĂ PERSONALĂ ÎN INTERACȚIUNEA UMANĂ DUPĂ SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL

1. Conceptul de prezență personală
   ,,Dacă nu ar exista acest ,,eu” și oamenii ar folosi numai ,,tu”, ,,el”, ,,acela”, ar exista smerenie, dragoste și binecuvântarea lui Dumnezeu în lume, iar oamenii atunci ar trăi pe pământ ca în rai. ”
   Am ales să tratez această temă deoarece descopăr din ce în ce mai mulți creștini ortodocși adepți ai ,,principiului absenței”. Numărul creștinilor care consideră că atitudinea de concentrare asupra propriei mântuiri și de ignorare a problemelor lumești sau colectiviale reprezintă o atitudine duhovnicească potrivită, crește vizibil și alarmant.
   Nepăsarea și neimplicarea nu doar că sunt văzute ca niște poziții sigure care conduc spre mântuire, ci sunt considerate de unii creștini ca fiind virtuți. Sunt confundate ușor cu lepădarea de grijile lumești. Sfântul Paisie Aghioritul critică prin învățăturile sale această ,,harismă a desăvârșitei nepăsări” atât prin exemplul personal, cât și prin mustrarea directă a credincioșilor.
   Creștinii din ziua de astăzi, cu precădere mirenii, pun mare accent pe milostenie, o văd ca pe o cale sigură de a îndeplini cuvântul Domnului, și o echivalează oarecum cu îndeplinirea poruncii supreme, de iubire a lui Dumnezeu și a aproapelui. Este o viziune corectă, dar incompletă. Pe lângă dăruirea lucrurilor materiale, ca să iubim cu adevărat, trebuie să mai dăruim ceva, zice Sfântul Paisie: pe noi înșine: ,,să ne dăruim mereu celorlalți, fără să dorim ca ceilalți să ni se dăruiască nouă”.
   Ca să ne dăruim pe noi înșine celorlalți primul pas care trebuie făcut este gândul la ceilalți, grija ca aceștia să fie bine. Mai mult, chiar, ,,să ne punem în situația celuilalt”. Această atitudine, așadar, definește starea de prezență, făcându-ne să căutăm confortul celuilalt în detrimentul propriului confort.
2. Prezența personală în interacțiunea umană
   a) Viziunea Sfântului Paisie Aghioritul în raport cu starea de prezență personală. Îndemnuri și observații.
   Motivul principal pentru care lipsește în ziua de astăzi gândul la ceilalți este gândul la propria persoană. Oamenilor nu le mai pasă decât de ei, nu mai văd problemele celorlalți. Și acționează ca niște orbi numai în funcție de interesele proprii. Părintele Paisie remarcă cu durere starea în care au ajuns creștinii din ziua de astăzi. ,,Este generația nepăsării.”
   ,,Astăzi, cei mai mulți se învârtesc în jurul lor. Se gândesc numai la ei înșiși.. Să presupunem că plouă, se face potop… Veți vedea că cei mai mulți dintre voi se vor gândi dacă nu au rufe puse la uscat ca să meargă să le adune. Aceasta nu este rău, dar nu se gândesc mai departe. Rufele se vor uda iarăși se usca, dar cu cei ce seceră ce se întâmplă, vă doare pentru ei să faceți vreo rugăciune? Sau trăsnește, nu știu de se vor afla 5-6 suflete care să-și aducă aminte de sărmanii țărani. Sau de cei care au sere. Adică omul nu se gândește la celălalt, nu iese din sine, ci se învârte mereu împrejurul său. Iar atunci când se învârte împrejurul său se are pe sine drept centru, iar nu pe Hristos. Este în afară de axul care este Hristos. Ca să ajungă să se gândească la celelalte trebuie ca mai întâi mintea lui să fie la Hristos.”
   Observăm că starea de prezență nu se rezumă doar la ajutorul fizic în momentul primejdiei, ci și la rugăciunea pe care suntem datori să o facem în vreme de necaz. Atitudinea pe care o are marea majoritate a creștinilor din ziua de astăzi este zugrăvită foarte bine de stareț prin următoarea întrebare retorică: ,,Dacă vreo pasăre cade de pe acoperiș o veți hrăni. Iar dacă nu cade de pe acoperiș, nu vă gândiți să o hrăniți. Eu văd păsările și spun:vor hrană, sărmanele.” Arunc fărâmituri etc., pun și apă ca să bea. Văd crengi bolnave de copaci? Îndată mă gândesc să le tai ca să nu se îmbolnăvească și celelalte. Sfântul Paisie Aghioritul evidențiază aici că fapta bună trebuie făcută nu doar în momentul în care s-a întâmplat ceva., ci și înainte de a se fi întâmpla ceva neplăcut, prevenind astfel de dinainte.
   Sfântul Paisie Aghioritul argumentează printr-un exempu concret cum grija pentru aproapele și pentru lucrurile din jur este o atitudine creștinească exemplară iar nu o grijă lumească ce trebuie desconsiderată . În acest sens oferă exemple următorul exemplu: ,,se trântește o ușă, o fereastră, mintea mea merge acolo, uit de mine, uit că-mi trebuie ceva și mă uit la ușă, la fereastră, ca să nu se spargă și să se facă pagubă. Rareori mă gândesc la mine. Și dacă cineva se gândește și îl doare pentru creație, cu atât mai mult se va gândi și la Creator. Dacă omul nu se mișcă așa, atunci cum se va armoniza cu Dumnezeu?”
   Sfântul Paisie continuă șirul exemplelor: ,,Până unde a ajuns nepăsarea… Mergi la o școală și vei vedea. Dacă, de pildă, ferestrele sunt trântite de vânt, nu știu de se va afla vreun copil să le închidă că să nu se spargă. Uni cască gura la ele, alții se uită cum se trântesc, alții trec pe acolo ca și când nu s-ar întâmpla nimic. Nepăsare! ”
   Sfântul Paisie relatează următorul caz.,, Un polițist mi-a scris: ,,N-am putut veni, deoarece am avut mult de lucru. Am rămas doar doi în zonă în timp ce trebuia să fim opt”. Auzi lucruri? În loc ca acum să mai adauge alții doi, lasă numai doi.”
   Sfântul Paisie Aghioritul remarcă cu durere că a intrat și la noi duhul pe care îl întâlnim în statele comunist: ,, În Rusia, cu toate că anul acesta a fost recoltă, știți ce foamete vor avea? N-au secerat grâul la timpul lui, ci au mers toamna ca să-l secere. Să secere toamna? Dacă nui al lor, cum să-i doară de el și să meargă să-l secere? Viața lor este o corvoadă. Nu au râvnă să creeze ceva, pentru că atâția ani n-au creat nimic cu acest duh rebel care a intrat, cu această nepăsare, s-a terminat, s-a înecat tot statul. Plouă și grâul e întins pe câmp? Nu-i interesează. A venit ceasul de plecare? Pleacă. Grâul se umezește. A doua zi vor merge la vremea rânduită să adune ce a rămas. Dar când grâul este al tău și îl ai întins pe arie, dacă plouă, îl lași să se piardă? Nu vei dormi până ce nu-l vei aduna. Și simți bucurie, veselie din osteneală.”
   Sfantul Paisie Aghioritul nu se rezumă doar la expunerea exemplelor negative, ci apelează staruitor la îndemnuri de trezvie ,,Atunci când ieșiți afară, aruncați o privire și în jurul vostru. Se poate ca cineva, fie din neatenție, fie din răutate – mă rog ca nimeni să nu facă răusă arunce ceva și să ia foc. De aceea aruncați câte-o privire. Și aceasta ține de cele duhovnicești, pentru că și privirea aceasta conține dragoste. Eu când iese afară din chilie, arunc o privire în jos, apoi una către acoperiș, ca să văd dacă nu miroase a ars. Altceva este să ai o astfel de credință încât dacă ar lua ceva foc să faci rugăciune și să se stingă focul. Dacă nu ai ajuns la măsura aceasta, trebuie să acționezi. Sau când a aud un vuiet, iau aminte să văd ce este: Împușcătură? Fac exerciții? Se pune dinamită? La toate merge mintea mea, ca să facă rugăciune. La cel care nu se interesează de sine din dragoste față de ceilalți., nu numai Dumnezeu privește cu mult interes, ci toți oamenii se interesează de el.”
   Prin afirmatia că ,, si aceasta ține de cele duhovnicești”, răstoarnă argumentele potrivit cărora grija față de cele lumești este incompatibilă cu trăirea duhovnicească autentică. Starețul Paisie nu doar că admite această stare de atenție continuă, nu doar că o recomandă, ci îi conferă și un caracter indispensabil vieții duhovnicești. Sfântul Paisie Aghioritul consideră că motivul pentru care lumea nu mai este atentă la celălalt, la nevoia lui, este faptul că acesta nu se gândește la Hristos: ,,Dar dacă mintea lui nu este la Hristos, inima lui nu lucrează și de aceea nu iubește nici pe Hristos și nici pe semenul său, cu atât mai mult, natura, animalele, copacii, plantele.”
   b) Exemple de manifestare a stării de prezență din viața Sfântului Paisie Aghioritul În perioada în care Părintele Paisie s-a mutat la mănăstirea Stomiu pentru a o reînnoi, părintele Paisie a preferat să stea într-o baracă. Mănăstirea avea o singură cameră și bucătărie. Iar el, deși era bolnav, dormea într-o baracă pentru ca în cazul în care cineva ar fi venit la mănăstire și ar fi vrut să înnopteze, să nu se simtă prost că trebuie să se mute părintele pentru a-i face loc.
   Pe măsură ce a refăcut mănăstirea, numărul închinătorilor a început să crească. ,,Când nu avea închinători să închidea câteva ore în chilie. Studia, se ruga și făcea lucrare duhovnicească în sine însuși. În acest timp, lăsa ușa chiliei puțin deschisă ca să vadă poarta mănăstirii pentru a vedea dacă vine cineva.” Deși își dorea viată isihastă și pustnicească, nu se închidea în chilie fără să-i pese ce se întâmplă în mănăstire. Deși se ruga, lăsa ușa puțin deschisă ca să vadă ce se întâmplă în mănăstire. Nu rămânea nepăsător: ,,De fiecare dată când se retrăgea ca să se roage, lăsa ușa trapezei deschisă ca cel care ar fi trecut pe acolo să găsească ceva de mâncare. Lăsa acolo pâine, conserve, roșii și altele.”12 Acesta este încă un exemplu al grijii față de ceilalți. Chiar dacă el avea alte preocupări și dor de pustie și de lipsă de griji, se gândea simultan și la cei din jurul lui.
3. Implicarea personală în problemele politice și sociale.
   a) Viziunea Sfântului Paisie Aghioriutul despre implicarea personală în problemele politice și sociale
   ,,Mulţi, fără să fie prigoniţi, arată atâta ne­păsare! Dacă ar fi trecut măcar pentru puţină vreme printr-o greutate, un război sau nişte ani grei, ar fi fost altfel. Acum însă petrec ca şi cum nu s-ar întâm-pla nimic. ”
   Odinioară, dacă un credincios se interesa de sta­rea lumii, nu era considerat sănătos la minte. Unul ca acesta era bun de închis în turn (construcţie fortificată înaltă, specifică Mănăstirilor din Sfântul Munte; turnurile erau folosite pentru respingerea piraţi­lor). Astăzi, dimpotri­vă, un credincios care nu se interesează şi pe care nu îl doare pentru situaţia ce domneşte în lume este bun de închis în turn. Pentru că atunci cei care stăpâneau aveau pe Dumnezeu înlăuntrul lor, în timp ce astăzi mulţi din cei ce stăpânesc nu cred. Acum sunt mulţi aceia care urmăresc să le dizolve pe toate: familia, tineretul, Biserica.
   A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situa­ţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire, pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.
   Sunt şi unii indiferenţi, care nu cred nici în legisla­ţia Bisericii, nu admit nici naţiunea şi, ca să aibă con­ştiinţa împăcată, spun: „Sfântul Apostol Pavel zice să nu te interesezi de lucrurile lumii”, şi astfel stau nepăsători. Dar Sfântul Apostol Pavel la altceva s-a referit. Pe vremea aceea stăpânirea o aveau neamurile idola­tre. Unii s-au desprins din stat şi au crezut în Hristos. Unora ca acestora Sfântul Apostol Pavel le spunea: Să nu vă ocupaţi cu lucrurile lumii, ca să se deosebească de lume, pentru că toată lumea era idolatră (Timotei 2, 4). Dar din clipa când Marele Constantin a luat stăpânirea şi a împărăţit creştinismul, s-a creat încet-încet marea tradiţie creştină, cu biserici, mănăstiri, artă, tipicul cultu­lui etc. Avem aşadar responsabilitatea să le păstrăm pe toate acestea şi să nu lăsăm pe vrăjmaşii Bisericii să le strice. Am auzit şi pe unii duhovnici spunând: „Voi să nu vă preocupaţi cu acestea!”. Dacă unii ca aceştia ar fi avut sfinţenie mare şi ar fi ajuns cu rugăciunea într-o astfel de stare încât să nu-i intereseze nimic, le-aş fi sărutat şi picioarele. Dar acum stau nepăsători, pentru că vor să se pună bine cu toţi şi să petreacă bine.
   Nepăsarea nu se îngăduie nici celor lumeşti, cu cât mai mult oamenilor duhovniceşti. Un om cinstit, duhovnicesc nu trebuie să facă nimic cu nepăsare. Blestemat este cel ce face lucrurile Domnului cu lenevie, spune Prorocul Ieremia.”
   b) Exemplu de implicare în problemele sociale din viața Sfântului Paisie Aghioritul ,,În anul 1988 s-a făcut tulburare în toate Grecia din pricina rulării filmului hulitor al lui Scorsese „Ultima ispită a lui Hristos”, după opera cu acelaşi nume a lui Kazantzakis. Pe lângă împotrivirile izolate ale evlaviosului popor grec, Biserica a hotărât ca pe data de 6-7 noiembrie a aceluiaşi an să aibă loc un protest organizat. S-a cerut şi participarea Sfântului Munte. Dar destul de mulţi s-au împotrivit. Nu considerau a fi atât de duhovnicesc faptul de a se ocupa cu astfel de subiecte. Ei spuneau că mai degrabă desconsiderarea acestui
   film îi va micşora popularitatea.
   Stareţul Paisie însă avea cu totul altă părere: „În perioada iconoclasmului”, spunea el, „zece creştini au apărat cu tărie icoana lui Hristos ce era aşezată deasupra Porţii de Aur şi au suferit mucenicia pentru ea . Cu atât mai mult acum, când este hulită Persoana lui Hristos, nu trebuie să rămânem nepăsători. Dacă noi, «cei plini de discernământ» şi «cunoscători», am fi trăit pe atunci, am fi spus celor zece mucenici: «În felul acesta nu acţionaţi duhovniceşte. Mai bine nu-l băgaţi în seamă pe spătar, care urcă să dea jos icoana lui Hristos, iar când se va schimba situaţia vom pune în locul ei altă icoană şi, desigur, una mai bizantină». Acest lucru este înfricoşător! Căderea, laşitatea şi aranjarea noastră le prezentăm ca o înfruntare mai duhovnicească”.
   Stareţul considera protestul împotriva filmului hulitor ca pe o mărturisire de credinţă, pentru aceasta s-a grăbit să participe la lupta dusă de Biserică. În afară de îndemnurile lui personale, Stareţul, împreună cu alţi Părinţi, a scris o cerere către Sfânta Mănăstire Kutlumuş, în care îşi exprima dorinţa ca Părinţii aghioriţi să participe la protestul de la Thessalonic. Poziţia lui fermă a determinat pe cei din Kinotita Sfântului Munte să hotărască participarea oficială a unui mare număr de aghioriţi. Prezenţa Protosului Sfântului Munte, a celor mai mulţi dintre reprezentanţii mănăstirilor, igumeni şi o sută de aghioriţi, a pricinuit mult entuziasm şi emoţie mulţimii adunate. Un simţământ deosebit a pricinuit prezenţa Stareţului Paisie. Pe toată durata protestului a stat în picioare, în ciuda problemelor lui grave de sănătate. La sfârşit s-a primejduit să fie strivit datorită manifestărilor de evlavie ale mulţimii. De asemenea au luat parte monahi şi monahii de la mănăstirile din afara Sfântului Munte.
   Acest protest organizat, precum şi rugăciunile tuturor şi, mai ales, ale Stareţului au adus repede rezultatul aşteptat: guvernul a interzis rularea acestui film hulitor. Astfel a fost înlăturată „ultima ispită”. ”
4. Exemple cotidiene care denotă starea de absență în raport cu ceilalți
   În mediile duhovnicești în care trăim, observăm adesea atitudinea pe care o descrie Sfântul. Voi înșira numai câteva cazuri, la care am fost martoră personal.
   a) Un student teolog, intră într-o sală și vrea să se așeze într-o bancă. Vede că banca de lângă el are gunoi, și în loc să o ia gunoiul să-l ducă la coș, ocolește banca și se așează alături doar pentru că nu este gunoiul lăsat de el.
   b) Studentă fiind, sunt martoră zilnic la indiferența majorității studenților față de ce se întâmplă în jurul lor. Deși este ultima oră, pleacă cu toții și luminile rămân aprinse. Nu au nici un interes să o stingă, căci nu o plătesc ei, așa că pleacă mai departe.
   c)La facultate mereu se întârzie la cursuri. Studenții întârziați intră constant în sală pe parcursul fiecărui curs, mai ales când este dimineață. Cei care vin la timp, nu se gândesc să se așeze departe de ușă, ca ceilalți care vor întârzia să nu străbată întreaga sală până vor găsi un loc să se așeze. Și deși se întâmplă asta mereu, niciun student nu ia atitudine.
   d) La o mănăstire din București la care merg des, este un lumânărar special pentru candelele din plastic. Oamenii vin, își aprind candelele lor, apoi pleacă. Nu se uită în jur, nu aruncă o privire și la celelalte candele să vadă dacă cumva a luat foc vreuna, etc. Sau măcar să le distanțeze pe cele care sunt foarte apropiate, ca să nu ia foc. Odată au ars 5 candele în timp ce curtea mănăstirii era plină de credincioși… Acest lumânărar are un loc special amenajat și pentru lumânările din ceară. Acestea se aprind și se înfig în găurile dintr-un suport de tablă.
   Majoritatea oamenilor care vin, după ce aprind lumânările le așează aproape de ei, în găurile de la margine, iar locurile din spate rămân goale. Următorii oameni care vin după aceștia, sunt nevoiți să-și înfigă lumânările în locurile din spate, și astfel ținând mâna deasupra lumânărilor care au fost așezate în partea din față, își ard mânecile hainei. Până acum vreo zece persoane și-au ars mânecile hainelor în acest mod.
   e) Am întâlnit și în metrou această atitudine. Oameni care stau în picioare, în aglomerație, toate scaunele fiind ocupate, mai puțin unul pe care cineva a vărsat un pic de cafea. Din 15 oameni care stau în picioare, nici unul nu se gândește să ia un șervețel și să șteargă scaunul care este udat de apă. Preferă să stea în picioare fără să intervină…
5. Nepăsarea: cauze și remedii după Sfântul Paisie Aghioritul
   ,,Nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsa­rea şi faţă de toate celelalte, aduce descompunerea. Credinţa în Dumnezeu este mare lucru. Omul care Îl adoră pe Dumnezeu, după aceea îşi iubeşte şi părinţii săi, şi casa sa, şi rudele sale, şi serviciul său, şi satul său, şi judeţul său, şi statul său, şi patria sa. Unul care nu-L iubeşte nici pe Dumnezeu, nici familia sa, care nu iubeşte nimic, fireşte că nu îşi va iubi nici patria sa, deoarece patria este o familie mare. Vreau să spun că toate de acolo încep. Omul nu crede în Dumnezeu şi după aceea nu ţine seama nici de părinţi, nici de familie, nici de sat, nici de patrie.”
   ,,Adică omul nu se gândeşte la celălalt, nu iese din sine, ci se învârte mereu împrejurul său. Iar atunci când se învârte împrejurul său, se are pe sine drept centru, iar nu pe Hristos. Este în afară de axul care este Hristos. Ca să ajungă să se gândească la celălalt, trebuie ca mai întâi mintea lui să fie la Hristos. Atunci se va gândi şi la aproapele, după aceea se va gândi la animale şi la toată natura. Îşi are staţia des­chisă şi, de îndată ce primeşte vestea, aleargă să aju­te. Dar dacă mintea lui nu este la Hristos, inima lui nu lucrează şi de aceea nu iubeşte nici pe Hristos şi nici pe semenul său, cu atât mai mult
   natura, animalele, copacii, plantele.”

Bibliografie

1. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2017;
2. Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ieromonahul Isaac,editura Evanghelismos, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, București, 2005;
3. Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, editura Evanghelismos, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, București, 2005;