
În februarie 2025, în urma unei urgențe medicale (durere severă de cap) care nu a fost tratată corect, Adriana Smith, însărcinată în două luni, a intrat în moarte cerebrală. Conectarea la aparate de susținere a vieții nu a fost întreruptă în următoarele 4 luni, pentru ca copilul ei să se poată dezvolta. În 13 iunie, acesta a fost născut prin cezariană de urgență. Adriana Smith a fost deconectată de la aparate pe 17 iunie. Copilul, un băiat pe nume Chance, este la secția de terapie intensivă și sunt speranțe că va fi bine.
Deși te-ai fi așteptat ca o lume întreagă să trimită mesaje de susținere familiei Adrianei și să celebreze nașterea copilului ca pe o dovadă de speranță că există soluții medicale și umane pentru a salva vieți în cele mai dificile circumstanțe, din păcate există un val imens de ură, de ignorarea până la negare a vieții lui Chance și de folosire a situației Adrianei pentru a promova ideologic avortul.
Situația nu mă miră, pentru că am văzut-o aplicată într-un caz din România: deși Alexandra Ivanov era cunoscută pentru convingerile și implicarea ei pro-viață, după ce a murit au existat persoane și organizații care au încercat să folosească moartea ei în mod nedrept pentru a promova avortul la cerere.
Pentru orice om onest, care respectă viața, opțiunea legii, doctorilor și familiei Adrianei Smith este absolut normală. Dar valul de dezinformare din online și reacțiile bazate pe ură pot fi copleșitoare, mai ales pentru tinerii care sunt în formare. De aceea, dacă vrei să ai o perspectivă corectă, merită să urmărești clipul de mai jos și să-l dai mai departe.
Vezi și: Marea problemă de onestitate a celor care consideră că Adriana Smith nu a fost tratată cu demnitate