
Încep prin a spune că această postare vă poate afecta emoțional. Dacă doriți să dormiți bine la noapte sau să nu vă enervați din cauza acestor cuvinte, mai bine treceți la următoarea postare
Am tot văzut videoclipuri de la Beach Please (cred că așa se scrie nu?) iar majoritatea opiniilor sunt negative. Începând de la “artiștii” care își poartă lenjeria intimă pe post de pampers și centru de depozitare deșeuri, la cei care zic că își fac nevoile pe țară și pe aia care sunt împotriva festivalului pentru că puștii “bălesc după noi”, până la accidente grave. Nu aș fi vrut să scriu despre asta. Acum serios. De ce aș scrie? Mă scuzați, de ce aș MAI scrie?
Haideți să analizăm puțin situația. O iau de la zero.
Unul pe nume Selly (parcă așa se scrie nu?), care nu știa NIMENI de el până când a făcut bănuțul, a ajuns să fie co-organizatorul sau organizatorul (tot aia) unui mare festival din România. Nu oricine ajunge un co-organizator sau organizator la un asemenea eveniment, mai ales la vârsta lui. Înțeleg că anul acesta a fost în calitate de organizator pe o firmă nou înființată ( ar fi interesant să vedeți cifrele de afaceri ale firmelor de la Beach Please. În prezent firma Urban Nights S.R.L. are în prezent un număr mediu de 4 angajați iar în 2024 a fost o cifră de afaceri impresionantă de 36,9 milioane lei, marcând o creștere de 164% față de 2023…dar mă rog, detalii) Bun. Deci omul a vrut să fie organizatorul unui festival da? A făcut cerere la instituțiile statului, a luat avize, autoritățile au fost puse la dispoziția festivalului, presa a promovat evenimentul și bineînțeles, nu gratis, artiștii abia așteptau să facă un ban și puștimea era în delir. Chiar nu a mai contat ce s-a întâmplat acolo. Ce versuri obscene, sex, droguri, accidente? Întrebarea esențială acum urmează: CUI ÎI PASĂ ???
Intrați pe pagina lui Selly ăsta. Intrați acolo la ultimele postări să vedeți comentarii. 90% este luat la șuturi. Citiți comentariile, apoi veți înțelege întrebarea mea : ȘI CUI ÎI PASĂ??? Acum serios …după toate comentariile alea eu mi-aș cere scuze public, aș dona TOT profitul și m-aș auto exila din viața publică. Dar în fine, până la urmă CUI ÎI PASĂ?
Autoritățile și-au luat bănuțul la buget, presa și-a luat banii să promoveze evenimentul (deci nu mai poate relata NIMIC negativ dacă mai vrea bani la anul), artiștii își pregătesc conturile și organizatorii își numără banii. Deci : CUI ÎI PASĂ??
Băiatul de mai jos a ajuns la ATI. Selly a declarat că de fapt artistul american ar fi vinovat pentru toată această situație, pentru că el l-a încurajat pe adolescent să se arunce. Bravo mă. Dar știți care este faza cea mai tare? Victima are doar 15 ani, adică știți voi, emitere carte de identitate + un an. Deci Nicolas, în vârstă de 15 ani, a mers la festival cu acordul mamei sale. Nu cu mama de mănuță. Normal, ce faci nene? Vii cu mama de mână la Beach Please? Nuuu. Mai bine îi dai acordul ca părinte și nicio problemă, ți-l aduce Selly acasă bucăți.
Dar până la urmă……CUI ÎI PASĂ? Ei își numără banii, alții rănile.
Cum ziceam și în altă postare, dragi părinți, dacă nu vă pasă de copiii voștri, nimănui nu îi va păsa. Nici primăriei, nici prefecturii, nici poliției, nici jandarmeriei, nici lui Selly, Shell și așa mai departe.
Apropo, dacă părinții nu și-ar lăsa odraslele minore la aceste festival, ăștia ar muri de foame.
Știți cum se vede toată această situație în lumea lor?
Organizatorul: Vreau să fac bani. Să vină toată lumea
Autoritățile: Părinții i-au lăsat să vină. Ce? I-am pus noi?
Artiștii: Nu eu l-am pus să sară. Până la urmă putea să se dea jos
Puștimea cu telefoanele în mână: Mooaamă ce-a sărit ăsta.
Așa că haideți, gata cu postările pe subiectul ăsta. Serios. Nu mai etichetați instituțiile statului, presa și organizatorii în postările voastre. Nimănui NU ÎI PASĂ.
Primăria și-a dat avizul fără să verifice normele de siguranță, autoritățile au stat drepți la dispoziția organizatorilor, presa a promovat evenimentul de parcă zici că era campionatul mondial la noi în țară și așa mai departe.
Deci CUI ÎI PASĂ?
Beach Please va avea loc și la anul. Untold la fel și altele. Și știți ce? Nimeni nu are nimic împotrivă. Și știți de ce?
CINE ARE BANI FACE CE VREA. Ba chiar scapă și de lege dacă e nevoie și mai ia și semnături pe avize.
Punct!