Perversiunea teologică
O perversiune este o folosire monstruoasă a unei funcții umane în scop de plăcere a iadului. E alienarea rânduielii firești pentru exacerbarea păcatului.
În teologie, perversul ideologic folosește ideea de Dumnezeu pentru a face o agendă politică, de cele mai multe ori străină sau contrară legii lui Dumnezeu. Îl instrumentalizează pe Dumnezeu, Îl face un vehicul al propriei propagande, Îl înregimentează în tabăra lui. E o oroare, un păcat și o blasfemie.
Perversul justifică păcatul cu cuvintele “nu judecați”, uitând că Biserica are ca misiune fundamentală să spună răului rău, să-l sancționeze, să scape lumea de iad. Perversul trece peste cuvintele lui Hristos, “veți ședea pe cele douăsprezece tronuri judecând semințiile lui Israel” adresate apostolilor și implicit urmașilor lor, episcopii și preoții.
Perversul justifică avortul, adică măcelărirea bebelușilor, care este cea mai groaznică oroare de iad, cu argumente privitoare la libertatea femeii. Libertatea de a ucide? Așa orice ucigaș în serie are dreptul să ucidă. Violul e altă justificare. Hai să omorâm un om că tată-su era un dobitoc, sau era beat. E o absurditate enormă.
Perversul se impopoțonează cu neologisme ca să frapeze prostimea (crede el) adică acei oameni care prin bunul lor simț sunt de o mie de ori mai deștepți ca el.
Perversul teologic adoptă o agendă globalistă infectă și clamează neutralitatea Bisericii. Slugărește imund la oameni care nu dau niciodată pe la Biserică, care o urăsc, cu speranța unui ciolan.
Perversul acceptă păcatul din apropierea sulfuroasă a Mării Moarte, uitând că Dumnezeu a pedepsit cu foc această mizerie. Și va ajunge exact cu ăia în viața viitoare.
Biserica este comunitatea de familii, preoți, călugări, bătrâni, tineri, copii care vin la Biserică, care Îl iubesc pe Dumnezeu, nu suma unor atei înveninați plini de ură și de draci.
Când eram doctorand în Teologie, trebuia să ajung la o bursă patristică și liturgică în Anglia. Britanicii plăteau educația, cazarea, masa și bibliotecile, dar eu trebuia să fac rost de bani ptr transport. Până în Anglia atunci după revoluție trebuia să ai viză pentru toate țările prin care treceai. Era o sumă foarte mare.
M-am dus la un ONG de-abia înființat, nu-i dau numele din rațiuni de igienă elementară a scrisului. Era un ong care era finanțat de unul Soros. Nu știam eu de ăsta. M-am dus. S-au oferit să mă ajute cu banii de transport, ba chiar și o diurnă de 50 de lire sterline pe zi în cele 9 luni de bursă teologică. Eram într-al nouălea cer. Am acceptat cu bucurie.
Dar doamna de acolo mi-a zis: bine, sunt și câteva cerințe din partea noastră.
Eu, prost și timid, am întrebat: care?
Trebuie să scrieți două volume măcar despre corupția din Biserică, despre acceptarea homosexualilor în cler, despre preoția femeii, ecumenism etc.
M-am făcut verde. Am spus bună ziua și am plecat.
Au fost sute de tineri săraci care au făcut pactul cu diavolul. Pe 30 de arginti. Cei mai mulți sunt intelighenția teologală de azi. Scriu până azi sincretisme kakodoxe.
A doua zi un patron de firmă de mobilă de la București m-a sunat și mi-a dat banii ptr transport. Scrie, mi-a zis el, despre frumusețea ortodoxiei, despre Sfinții Părinți. Invers.
Așadar atenție mare la Iudele teologale. Îi vezi cum împodobesc infecția, cum relativizează Adevărul, cum proclamă iubirismul, adică cancerul iubirii.
Dumnezeu să aibă milă de noi.
