„Va fi abuzată de copil. Nu va avea o viață bună. Va suferi. Va păți lucruri greu de imaginat.”
Acestea sunt, de multe ori, argumentele invocate pentru a justifica avortul: ideea că o viață începută în condiții grele este o viață care nu merită trăită.
Povestea lui Sarah Zagorski pare, la prima vedere, să confirme toate aceste temeri. Și totuși, tocmai această poveste nu a făcut-o să fie pro-avort, ci pro-viață. Iată de ce.
O viață începută în criză
Mama lui Sarah a fugit din Honduras pentru a scăpa de un tată violent. A ajuns în Statele Unite, a învățat limba engleză și s-a căsătorit – însă mariajul s-a dovedit, la rândul lui, abuziv.
În timpul unei separări de acest soț, a rămas însărcinată cu angajatorul ei, un medic. Când acesta a aflat de sarcină, a abandonat-o.
Era deja a șaptea sarcină. Pe doi dintre acei copii îi avortase. Trăia în sărăcie, fără stabilitate, cu probleme de sănătate mintală și într-un mediu violent.
În aceste condiții, decizia de a face avort pare – pentru mulți – „logică”.
Momentul decisiv: 26 de săptămâni și jumătate
La 26 de săptămâni și jumătate de sarcină, mama ei a mers la un medic care făcea avorturi, în special pentru femeile sărace și vulnerabile.
A fost inițiat un avort prin inducere – un avort târziu. Procedura a eșuat. Sarah s-a născut vie și suferindă, pentru că fusese în poziție pelviană și suferise de lipsa de oxigen.
Medicul, deja investigat pentru un alt avort eșuat, i-a sugerat mamei să o lase să moară pe masă.
În acel moment, mama – aceeași femeie care alesese avortul! – a refuzat. A cerut îngrijiri medicale și a amenințat cu acțiuni legale dacă nu vor fi oferite.
Sarah a fost transferată la spital și a supraviețuit.
Copilăria abuzivă: exact scenariul de care „trebuia” să fie ferită
Dacă cineva ar fi vrut să demonstreze că viața ei „nu merita trăită”, ar fi putut invoca ce a urmat:
- a crescut într-un mediu instabil și abuziv
- a trecut prin sărăcie severă
- a fost victima abuzului fizic și sexual
- a intrat și a ieșit din sistemul de plasament
- la 16 luni a făcut tuberculoză și a urmat tratament îndelungat
- mama, copleșită de probleme, nu a reușit să o protejeze.
Exact acele lucruri pe care le invocă frecvent discursul pro-avort: „va suferi”, „va fi abuzată”, „nu va avea o viață bună”.
Și totuși, povestea nu s-a încheiat aici.
Schimbarea: adopția
La vârsta de aproximativ 9 ani, după ani de instabilitate, statul a decis încetarea drepturilor părintești ale mamei biologice.
Sarah a fost adoptată de familia care o crescuse temporar. Pentru prima dată, a cunoscut stabilitatea, siguranța și iubirea.
Ea însăși spune că nu ar fi supraviețuit fără adopție.
O relație complexă, dar reală
De-a lungul timpului, Sarah a avut de luptat cu resentimentele față de mama ei. Cum să ierți faptul că ai fost lăsat într-un mediu de abuz?
Și totuși, înțelegând contextul – sărăcia, violența, boala psihică – a ajuns să vadă și un alt adevăr:
în momentul decisiv, mama ei a ales viața. Dacă nu ar fi cerut îngrijiri medicale în acea sală, Sarah nu ar fi existat.
Ce a învățat din propria viață
Astăzi, Sarah Zagorski lucrează în mișcarea pro-viață și spune clar: - avorturile nu au îmbunătățit viața mamei ei
- promisiunea că „totul va fi mai bine după avort” este adesea falsă
- femeile vulnerabile sunt influențate în momente de criză
- sărăcia, abuzul și lipsa de sprijin nu se rezolvă prin avort.
Ea spune răspicat un adevăr care este greu de ignorat de cei pro-avort: „Este ușor să spui că ar fi fost mai bine să nu trăiesc. Dar sărăcia, abuzul și lipsa de iubire nu se rezolvă prin eliminarea unei vieți.”
Concluzia: ce facem cu greutățile?
Povestea lui Sarah conține exact acele elemente invocate pentru a justifica avortul: sărăcie, violență, abandon, abuz, boală, instabilitate.
Și totuși, concluzia ei nu este: „ar fi fost mai bine să nu exist”. Ci opusul.
Greutățile nu au făcut-o pro-avort. Au făcut-o pro-viață.
Pentru că a văzut, pe propria piele, că problema nu este existența copilului, ci lipsa sprijinului, a iubirii și a responsabilității din jurul lui.
De fiecare dată când spunem: „copilul va suferi”, „viața lui va fi grea”, „mai bine să nu se nască” ar trebui să ne întrebăm: nu cumva confundăm problema cu soluția?
Pentru că soluția la greutate nu este moartea.
Soluția la greutate este mai multă implicare și efort: mai mult sprijin, mai multă responsabilitate, mai multă solidaritate.
Sursă: liveaction.org & Alexandra Nadane.
