„Minunile din Sâmbăta Mare: domnul Andrei Caramitru citează din Nicolae Steinhardt… Nu știu dacă să râd, să plâng sau să mă bucur. O minune și mai mare ar fi dacă și-ar urma până la capăt propriile sfaturi oferite cu această ocazie. Însă trebuie totuși să facem diferența dintre vis și utopie.
Oricum ar fi, mă întorc la ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel: „Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. Unii o fac din iubire, ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalţi, însă, – din zavistie – vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura” (Filipeni 1, 15-18).
Așa că spun din toată inima: „Hristos a înviat!” tuturor, chiar și celor care sunt sau au fost ostili Bisericii. Și sper ca toți să ajungă la bucuria de a răspunde cu credință: „Adevărat a înviat!”.
Și mai citez aici o cântare deosebită a acestor zile: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățisăm. Să zicem: “Fraților!” și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere. Și așa, să strigăm: “Hristos a înviat din morți, Cu moartea pe moarte călcând, Și celor din morminte viață dăruindu-le”.
Adevărata putere a creștinului este IERTAREA, nu răzbunarea. Adevărata sa lumină este IUBIREA, nu ura. Și unde strălucește mai frumos iubirea dacă nu față de cei care ni se opun din răsputeri?
Curaj, domnule Caramitru! Dumnezeu iartă pe tot cel ce se căiește sincer de păcatele sale și Biserica este deschisă tuturor, de vreme ce este spitalul sufletesc al fiecărui om. Toți greșim, dar nu toți ajungem să ne căim, din păcate…
Pace și liniște să ne aducă tuturor Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!” – Pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române.