„Sfintele Femeile Mironosițe sunt unele dintre cele mai luminoase și curajoase persoane din tradiția creștină, fiind considerate primele martore ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și purtătoarele veștii care a schimbat lumea.
Numele lor vine de la „mir” – uleiurile aromate și prețioase pe care le-au adus pentru a unge trupul Domnului Iisus, după obiceiul vremii.
Ele nu au mers la mormânt din curiozitate, ci dintr-o iubire profundă, jertfelnică, fără teamă de pericole sau de autoritățile care Îl răstigniseră pe Iisus din Nazaret, că aceia nu cunoșteau cine este El cu adevărat.
Tradiția Bisericii le amintește pe câteva dintre aceste femei binecuvântate:
- Maria Magdalena,
- Maria, mama lui Iacov sau Maria lui Cleopa,
- Salomeea,
- Ioana,
- Marta și Maria (surorile lui Lazăr),
- Suzana,
și alte femei credincioase care L-au urmat pe Mântuitorul Hristos din Galileia.
În timp ce apostolii erau ascunși, cuprinși de frică, Mironosițele au avut curajul să meargă la mormânt dis-de-dimineață, în ciuda durerii și nesiguranței.
Nu știau cine le va prăvăli piatra, dar au mers înainte, îndemnate de iubire sfântă.
Și tocmai pentru această credință și statornicie, ele au fost răsplătite:
au devenit primele care au auzit vestea Învierii și primele care au dus-o mai departe.
L-au văzut pe Mântuitorul Iisus Hristos înviat care le-a spus:
<< Bucurați-vă !!! >>
Mesajul lor este viu și astăzi:
credința adevărată nu se oprește în fața fricii, iar iubirea sinceră pentru Dumnezeu deschide calea minunilor.
Mironosițele nu sunt doar personaje din trecut, ci modele pentru fiecare dintre noi – chipuri ale credinței tăcute, ale devotamentului și ale nădejdii care nu se stinge niciodată.
Să avem parte cu toții de sfintele lor rugăciuni înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos !!! Amin.” – Pr. Dimitrie Ivașco.