Specialitatea Bisericii este comuniunea noastră cu Viul, ca una destinată să poarte către oameni Taina Prezenței Sursei Vieții, împărtășindu-L astfel pe Hristos semenilor săi. Dacă nu ar fi avut în comun cu noi umanitatea, prin persoana istorică a lui Iisus Hristos, firea omenească nereușind performanța de a atinge cote dumnezeiești de manifestare, nu am fi putut resimți pe Fiul lui Dumnezeu atât de apropiat.
Dacă, în urma Înălțării Sale, nu am fi primit pogorârea Duhului Sfânt în umanitate, în lăuntrul inimilor noastre, simțirea noastră în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu ar fi păstrat neputințele de raportare specifice exteriorității.
Dar noi suntem chemați la intimitate cu Domnul, iar Biserica oferă și mijloacele prin care acest lucru poate deveni efectiv în viețile noastre. Aceasta este viața duhovnicească, firescul înrâuririi pe care Duhul o manifestă asupra oamenilor orientați lăuntric spre El, în rugăciune.
Găsim aici imensa revoluție în planul cunoașterii pe care a primit-o omul, dramatic adâncit în efectele căderii lui Adam. Și anume, redescoperirea, cu inimă reînnoită, a filiației care face din noi intimi ai lui Dumnezeu. Acesta este destinul sfinților. Marea bucurie pentru cei mici ca noi este că aceștia nu sunt, în niciun caz, o castă a celor predestinați spre performanță, ci sfânt poate ajunge oricine, dacă își ia în serios rolul istoric, descoperindu-și propria unicitate în planul istoriei lumii și al veșniciei. Da, suntem unici, iar această unicitate nu ni se va pierde prin aneantizare, ci, scriindu-se, după cuvântul Domnului, numele noastre în ceruri, vom fi întotdeauna cu El.
Este însă redutabil să îți permanentizezi neputințele fie și pentru câteva zile, darmite un an, doi sau o viață. Ce să mai spunem atunci de veșnicie? De aceea Dumnezeu a rânduit oamenilor, din prea deplina și neînțeleasa de noi iubire a Sa, trecerea prin moarte, tocmai ca să nu se înveșnicească păcatul.
Necuprinsă taină! Însuși Sursa Vieții, făcându-Se om, trece pentru noi prin această strâmtorare pentru a ne deschide nouă, larg, adevăratele posibilități ale omului, ale umanului, apropiindu-ne, întru El, de ceea ce ar fi trebuit, începând cu Adam, să rămână oamenii dintru început.
Conform lucrării „O propunere de catehism ortodox”, secțiunea „Cu ce se ocupă Biserica?”(pp. 21–22). / autor este posibil să fie Pr. Andrei Răzvan Ionescu.
