Faptul că 40% dintre copii nu le-ar spune părinților dacă ar fi abuzați arată o realitate profund îngrijorătoare. Pentru mulți copii, frica, rușinea și lipsa de încredere ajung să fie mai puternice decât speranța că vor fi înțeleși, crezuți și ajutați.
În realitate, foarte mulți copii nu cer ajutor direct și ajung să vorbească despre abuz – mai ales despre abuzul sexual – la ani distanță de traumă. Tocmai de aceea, este esențial ca părinții, frații mai mari, mentorii să vorbească cu copiii despre ce este abuzul, cum să se ferească de abuz și ce să facă în situația în care, din păcate, abuzul se întâmplă.
Există indicii care nu trebuie ignorate, mai ales atunci când apar brusc sau se corelează între ele:
- retragere emoțională: copilul devine mai tăcut, izolat, evită contactul vizual sau conversațiile obișnuite;
- stări de anxietate și teamă inexplicabilă, coșmaruri, tulburări de somn;
- schimbări de comportament: iritabilitate, accese de furie, plâns aparent fără motiv;
- scăderea rezultatelor școlare și pierderea interesului pentru activități care înainte îi aduceau bucurie;
- evitarea unor persoane sau locuri fără o explicație clară;
- sentimente accentuate de rușine sau vinovăție;
- modificări ale comportamentului online: secretomanie bruscă, ștergerea conversațiilor, anxietate legată de telefon sau internet.
Copiii nu au întotdeauna cuvintele sau curajul să spună ce li se întâmplă. De aceea, siguranța lor depinde de sprijinul din familie.
www.basilica.ro
