
Foto: FB.com
Într-o duminică, Preotul care ținea predica vine cu o cușcă ruginită în față spre mirarea credincioșilor.
Cu siguranță oamenii s-au întrebat în gând ce va face cu cușca asta goală și ruginită.
Atunci, Preotul și-a început cuvântarea :
- Ieri, în timp ce mă plimbam, am văzut un băiețel cu cușca asta ruginită, iar în cușcă erau trei păsărele care tremurau de frică.
L-am oprit pe băiat și l-am întrebat : - Ce ai acolo, băiete ?
- Trei păsări bătrâne.
- Și ce vrei să faci cu ele ?
- O să le duc acasă și o să mă distrez cu ele; răspunse baiatul pe un ton batjocoritor. O să le tachinez și o să le rup aripile ca să le aud cum plâng … o să le provoc să se certe intre ele … Ah, ce bine o să mă distrez !
- Dar până la urmă o să te plictisești de “jocul” ăsta. Ce vei face atunci ?, l-am intrebat eu.
- Oh, am niște pisici cărora le plac păsările …
- Cât vrei pentru păsările astea, băiete ?, l-am întrebat.
- Ce ??? Vreți să cumpărați niște păsări care nu valorează nimic … nici măcar nu cântă, nici nu sunt frumoase; zise băiatul.
- Cât vrei pe ele ?, l-am intrebat din nou.
- 50 de lei, a zis el.
Fără să ezit am scos 50 de lei din buzunar și i-am dat.
Băiatul a apucat banii și a plecat în grabă.
Am luat cușca și m-am dus în pădure. Acolo le-am dat drumul păsărilor să zboare.
Iată de ce cușca pe care o vedeți aici e goală.
Apoi Părintele a continuat : - Într-o zi, satan și Iisus vorbeau … Satan tocmai se întorcea din Grădina Eden și era plin de mândrie, zicând :
- Știi, tocmai am prins în capcană întreaga omenire !
- Și ce o să faci cu oamenii ?, l-a întrebat Iisus.
- Oh, o să mă distrez pe seama lor ! O să îi învăț să fie răi între ei, să se certe, să se rănească, să se urască, să se îmbete, să fure, să mintă, să se omoare … o să-i învăț să creeze arme, bombe … să se omoare cât mai mulți între ei … și eu o să privesc și o să mă distrez pe seama lor !
- Și când te vei sătura, ce vei face cu ei ?, a întrebat Iisus.
- Oh, o să îi omor în chinuri în iadul meu; spuse satan cu mândrie și ură.
- Ce vrei să îți dau în schimbul oamenilor ?!?, l-a întrebat Iisus.
- Chiar vrei acești oameni ??? Dar nu valoreaza absolut nimic, sunt răi, o să Te urască, o să Te scuipe în față … Nu, nu se poate să îi vrei … , zise satan.
- Cât vrei pentru ei ?!?, întrebă din nou Iisus.
Satan îl privi și zâmbi cu răutate. - Vreau tot Sângele Tău, toate Lacrimile Tale, vreau Viața Ta !, spuse acela, începătorul răutăților.
Iisus îi răspunse : - Foarte bine. Așa să fie !
Apoi Iisus a plect și a plătit prețul cerut .
În Biserică atunci s-a așternut liniștea …
Preotul luă cușca și ieși.
Toți aveau lacrimi în ochi … gândeau : IUBIREA lui HRISTOS este viața noastră ! - Părinte, strigă cineva ?! Atunci cum a stat Iisus pe Cruce în colivia celui rău ??
Părintele a răspuns : - Iubite frate, nu cuiele l-au răstignit pe Iisus Hristos, nici colivia celui rău, nici oamenii răi !
- Dar cine părinte ?!?
- Iubirea ! Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care S-a făcut Om adevărat, prin Iisus Hristos, a venit în lumea noastră să plătească pentru noi prin suferința Lui, pentru viața și pentru mântuirea tuturor oamenilor.
- Amin, Părinte !
- Amin. Amin. Amin.
- primit pe wtap, fără a se cunoaște autorul textului