În spațiul public românesc apar tot mai des discuții despre scenarii politice, alegeri anticipate, viitoarele scrutinuri și posibile schimbări majore în orientarea României. În acest context, discursurile televizate și declarațiile politicienilor ajung rapid să fie preluate, reinterpretate și transformate în teme de dezbatere în mediul online.
Textul de mai jos pornește de la o astfel de experiență și ridică o întrebare despre felul în care sunt construite și propagate anumite narațiuni politice, dar și despre rolul fricii în formarea opiniilor publice. Autorul pune în paralel afirmații auzite din surse diferite și se întreabă dacă nu cumva asistăm deja la conturarea unor teme care ar putea domina viitoarele confruntări electorale.
„Mi se pare ciudat, că eu le și simt si acum simt că simt din nou.
Am ajuns mai devreme acasă și am nimerit pe băiatul ăsta. Cică Doctorul i se spune, am văzut pe program. Nu știu ce doctor e, nu știu cum îl cheamă, dar e greu să îl copiezi pe Mircea Badea chiar dacă l-ai studiat bine de tot, așa cum pare să fi făcut doctorul.
Dar ce mi-a atras atenția e asta. Zice Doctorul că planul ăstora doi, Simion și Georgescu, e simplu. Câștiga puterea și apoi vor scoate România din Uniunea Europeană. Că vor spune că nu le convine ceva la ieuropa și oamenii vor pune botul să voteze așa ceva.
Și mi s-a declanșat un click. Sau declic, cum se spune? Că pe la prânz la Europa FM am auzit ceva asemănător. La domnul moderator cu barbă albă. Care spunea că ăștia, PSD și AUR, vor la putere pentru cașcaval, dar mai ales să controleze ei tot, în principal justiția.
Și stăteam așa să mă gândesc, se pregătește deja narativul pentru anticipate? Sau chiar pentru viitoarele alegeri programate.
Că știți că pe ăștia cu IQ din 3 cifre îi păcălești numai dacă le arunci niște temeri în față. Iar ei, creduli și inteligenți din fire, își fac singuri treaba. După ce înțeleg că temerea e reală și dramatic de periculoasă, incep să convingă restul populației că e nasol tare dacă tu alegi altceva.
Știți că mereu a fost așa. De câte ori nu ni s-a întâmplat. Și dacă tu nu impărtășeai frica deșteptului erai prost, manipulat și, uneori, vândut.
O fi venit deja textul propus? Parcă, parcă se aliniază așa unii cu alții. Poate simt greșit totuși.” – a scris Paul Gabriel Andrei (sursă foto) pe un site social.