Din seria „the never ending discussions”. Am primit (pentru a o suta oară) comentariu pe tema: „Dacă tot ești pro-life, eu zic să vă ocupați de copiii din orfelinatele din România: mâncare, haine, educație, iubire, casă, masă, adopție responsabilă! Ei nu merită sau ce? Sau copilul, odată născut, nu mai contează pentru voi?”
Răspunsul meu:
Faptul că există copii care ajung în centre de plasament este o problemă reală și sunt de acord că trebuie să ne preocupe. Dar ea nu este un argument pentru avort. Răspunsul într-o astfel de situație este sprijin pentru acel copil ca să poată să prospere, răspunsul nu este luarea vieții lui înainte de naștere.
Este o paralelă perfectă între susținerea sclaviei ca drept de a decide asupra vieții altuia și susținerea avortului tot ca drept de a decide asupra vieții altuia.
Acum 200 de ani, la începutul secolului 19, în SUA, adversarii aboliționismului foloseau aceeași linie de argumentare în care, ca să apere sclavia și să mascheze această problemă, invocau alte probleme curente și, pe deasupra, susțineau că soluția la ele era – culmea! -sclavia. Ei le reproșau aboliționiștilor că se concentrează asupra sclaviei, în timp ce în societatea americană exista sărăcie, alcoolism, criminalitate, exploatarea muncitorilor etc. Acuzațiile sunau ceva de genul: „de ce vă ocupați de sclavie și nu de alcoolism?”, „uitați-vă la sărăcia și criminalitatea din Nord” (unde societatea era bazată în principal pe munca liberă) „există și alte reforme morale”.
George Fitzhugh, unul dintre cei mai cunoscuți apărători intelectuali ai sclaviei, compara în anii 1850 societatea sclavagistă din Sud cu societatea bazată pe muncă liberă din Nord și susținea că în Nord cerșetoria, hoția, jafurile și revoltele erau efecte ale libertății economice și ale lipsei sclaviei.
Afirmația că avortul este o soluție pentru ca un copil să nu ajungă orfan este paralelă cu afirmația că sclavia ar fi preferabilă muncii libere pentru că astfel ar fi rezolvate sau diminuate probleme precum sărăcia, alcoolismul, criminalitatea și exploatarea muncitorilor.
Dar gândirea care spune „dacă acel copil ar fi fost avortat, nu ar mai fi ajuns în centrul de plasament” presupune o relație de cauză și efect care nu există. Faptul că un copil poate ajunge în centrul de plasament nu înseamnă că soluția pentru această problemă este să nu-i mai dai voie acelui copil să se nască.
La fel cum sărăcia, criminalitatea sau exploatarea muncitorilor din Nord nu au apărut pentru că în Nord nu se practica sclavia la scară largă. Și nici nu puteai spune că, dacă ai sclavi, ai rezolvat problema exploatării muncitorilor. Dimpotrivă, sclavia este ea însăși exploatarea omului.
Problema legată de sentimentul de abandon și situația precară a copiilor din centre de plasament este reală și este nevoie să purtăm de grijă acestor copii care sunt lipsiți de grija și dragostea părinților. Dar soluția nu va fi niciodată avortul. Avortul nu rezolvă problema care ar putea face ca un copil să ajungă în centrul de plasament. Doar ia viața copilului și nu îi mai dă absolut nicio șansă.
Text articol: Teodora Diana Paul, Președinte Asociația Studenți pentru Viață
