Una dintre cele mai frecvente obiecții împotriva Botezului pruncilor este: „Copilul nu poate să creadă. De ce este botezat?” Răspunsul ortodox pornește de la însăși înțelegerea Botezului: el nu este doar declarația personală a unui adult, ci Taina prin care omul se naște din apă și din Duh și intră în viața lui Hristos (Ioan 3, 5).
Hristos nu i-a exclus pe copii
Când oamenii Îi aduceau copii, ucenicii încercau să-i oprească. Hristos însă a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi” (Matei 19, 14).
Observăm un lucru esențial: copiii erau aduși la Hristos de către adulți. Ei nu puteau veni singuri și nici nu puteau formula o mărturisire teologică. Totuși, Hristos i-a primit și i-a binecuvântat.
De aceea, Biserica nu consideră că vârsta copilului îl face nevrednic de harul lui Dumnezeu.
„Vouă şi copiilor voştri”
În ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Petru cheamă oamenii la Botez și spune: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi…”
Apoi adaugă: „Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri” (Fapte 2, 38-39).
Observația este importantă: făgăduința lui Dumnezeu nu este prezentată ca fiind exclusiv pentru adulți.
În Vechiul Testament, copiii erau incluși în legământul lui Dumnezeu încă din pruncie. Avraam primește porunca: „Tot pruncul de parte bărbătească… să se taie împrejur în ziua a opta” (Facerea 17, 12).
Iar Sfântul Pavel pune în legătură această realitate cu Botezul, vorbind despre cei botezați ca fiind „îngropaţi împreună cu El prin botez” (Coloseni 2, 12).
„El şi toţi ai lui”
Scriptura consemnează și botezarea unor familii întregi. Despre temnicerul din Filipi citim: „Şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.” (Fapte 16, 33)
Iar despre casa lui Ștefana, Sfântul Pavel spune: „Am botezat şi casa lui Ştefana.” (1 Corinteni 1, 16)
Biblia nu precizează că în aceste familii existau prunci, deci aceste texte nu constituie singure o demonstrație directă a Botezului copiilor. Ele arată însă că, în Biserica apostolică, Botezul putea privi întreaga casă, nu doar individul considerat separat de familia sa.
Copilul are nevoie de Hristos
„Dar copilul nu a păcătuit personal.”
Așa este. Ortodoxia nu spune că pruncul este vinovat personal pentru păcatul lui Adam. Însă omul se naște într-o fire omenească supusă stricăciunii și morții. Sfântul Pavel spune: „Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii.” (Romani 5, 12)
Botezul nu este, prin urmare, o „pedeapsă” pentru copil, ci darul vieții celei noi în Hristos.
Credința nu este anulată, ci urmează să fie asumată
Copilul botezat nu este scutit de credință. Dimpotrivă, el trebuie să crească în credință, să cunoască Evanghelia, să se roage și să-și asume personal, la maturitate, viața creștină.
Părinții și nașii îl aduc la Hristos înainte ca el să poată face singur acest lucru, după modelul Evangheliei.
Botezul pruncului nu înlocuiește credința personală; pune începutul vieții lui în Hristos înaintea întregului său drum de credință.
De aceea, Biserica Ortodoxă nu vede în Botezul pruncilor o abatere de la Scriptură, ci o consecință firească a înțelegerii Botezului ca Taină a harului lui Dumnezeu, nu ca simplă declarație publică a unei decizii omenești.
Iar cuvintele Mântuitorului rămân decisive: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi.”
Nu-i oprim. Îi aducem la Hristos.
