Sfântul Ciprian, cunoscut în tinerețe ca filosof și vrăjitor care lucra cu putere demonică, a trăit în Antiohia Siriei, în vremea împăratului Deciu. Tocmit de un bărbat pentru a o îndepărta pe Sfânta Iustina de Dumnezeu, Ciprian a trimis de trei ori demonii asupra ei, însă rugăciunea și credința fecioarei au rămas neclintite.
Uimit de puterea credinței creștine, Ciprian și-a ars cărțile de vrăjitorie, a primit Sfântul Botez și, mai târziu, a ajuns episcop. Împreună cu Sfânta Iustina, a fost prins și torturat pentru că îi îndruma pe păgâni către credința creștină. Cei doi au fost trimiși la Nicomidia, unde au fost martirizați prin tăierea capetelor.