Într-o perioadă în care războiul este din nou în Europa, poate că avem nevoie să privim mai atent spre istoria recentă și să înțelegem cât de fragilă este pacea. Bosnia, Sarajevo, Serbia și Ucraina ne amintesc că ceea ce considerăm astăzi firesc – să ne trezim dimineața alături de cei dragi și să ne vedem copiii crescând în liniște – este, de fapt, un dar neprețuit. Un text care ne invită să privim altfel pacea pe care o avem.
„Pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea” este un îndemn duhovnicesc atribuit Sfinților Părinți (precum Sfântul Ioan Scărarul) și popularizat de mari duhovnici români, cum ar fi Părintele Arsenie Papacioc.
„Să nu fii în pielea bosniacilor!
Bucurați-vă că suntem praf la fotbal ⚽️,dar că de 81 de ani noi n-am mai cunoscut războiul!
Țările de lângă noi- Bosnia, Moldova, cu războiul de pe Nistru, Ucraina, Serbia, Kosovo- n-au avut norocul nostru.
În septembrie 1945 s-a încheiat oficial războiul mondial. S-au făcut 81 de ani de cand noi, părinții si copiii noștri trăim în pace!
Peste 100.000 de oameni au murit în războiul bosniac care a sfărâmat Iugoslavia între 1992 și 1995.
În anii ăia, noi aveam inflație uriașă și salarii mici, dar aveam PACE!
Cel mai lung asediu asupra unui oraș locuit de civili din istoria militară modernă – 1.425 de zile – a fost cel de la Sarajevo, capitala Bosniei.
În 1999, Belgradul era bombardat. Clădirea din fotografie a rămas așa de la bombardament. Noi aveam PACE!
Habar n-avem cât de fericiți suntem!
Bucurați-vă de PACE!
După sănătate, e cea mai valoroasă.
Cu toți Friții, Grindenii, Bolojanii, Georgeștii și Simionii ne descurcăm…
Pace să fie!
Noi, copiii, ne îngropăm părinții.
Așa e pe timp de pace.
In Bosnia a fost invers, părinții și-au îngropat copiii. Așa e în război!” – a scris Dan Negru pe un site social.