IISUS HRISTOS – DUMNEZEU ȘI OMUL

Distribuie acest articol

Dumnezeu poate convinge fără să constrângă libertatea, din moment ce ființial omul dorește pe Dumnezeu și propria fericire fără de sfârșit.
Sfântul Antonie cel Mare a spus : “Iadul există într-adevăr, dar numai pentru mine, nu și pentru alții “.
Deci, nu poți, ca om duhovnicesc, să vorbești despre iad, decât numai atunci când el te privește personal. Teologia e trăire personală și nu filosofie principială. Teologia e cunoașterea lui Dumnezeu, de aceea teolog este cel care se roagă.
Astăzi, într-o lume în mare parte debusolată și deznădăjduită, argumentul pedagogic al fricii este absolut ineficient.
Complexitatea amestecului dintre bine și rău de-a lungul vieții pământești, descrisă în parabola grâului și a neghinei (Matei 13, 24 – 30), invalidează orice noțiune juridică și ne pune în fața marelui mister al înțelepciunii divine, în care dreptatea și milostivirea sunt dimpreună.
În amurgul vieții noastre vom fi judecați pentru dragoste, adică pe măsura celor pe care i-am iubit pe pământ.
După revelația de la sfârșitul timpurilor, Hristos nu va putea să nu fie iubit.
Pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos a despărțit păcatul de păcătos. A condamnat și a distrus puterea păcatului și l-a mântuit pe păcătos. Într-o asemenea lumină, noțiunea de judecată se spiritualizează, în sensul că ea nu mai operează o distincție în afara omului, ci înăuntrul lui.
Învierea este o supra – revelație finală. Atunci Adevărul va fi ușor de descoperit până la capăt de către toți. Nici o înșelare demonică nu va mai avea putere de corupere în fața Învierii tuturor. Totul se va descoperi, vălul se va lua, asta și înseamnă Apocalipsa – Revelația finală.
Pe Cruce, Dumnezeu a luat partea omului împotriva lui Dumnezeu. << Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac. >> (Luca 23, 34)
Când Tatăl își trimite Fiul, El știe că și iadul îi aparține și că porțile morții se prefac în porțile vieții.
Omul nu poate cădea în deznădejde, ci numai în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este niciodată deznădăjduit.
Într-adevăr, lumea în ansamblul ei este deopotrivă iad și Rai, deopotrivă condamnată prin păcat și moarte dar și mântuită prin Mântuitorul lumii – Iisus Hristos și Învierea Lui.