Icoana Fecioarei Maria DINIOU
Aceasta icoană se afla în Turcia, iar diniou înseamnă în limba turcă, întoarcere.
Ea are o poveste reală, de unde a primit și această denumire de Diniou.
Se spune că odată pe teritoriul Turciei, un turc alerga un grec, dorind chiar să îl omoare. De teamă, grecul a intrat într-o biserică, dar nu a ajuns la Altar, ci s-a ascuns în dreptul unei icoane mari a Maicii Domnului, care era pe un trepied. Bineînțeles că el se vedea tot de la brâu în jos, numai capul și-l ascunsese chiar după capul Maicii Domnului din icoană, de unde îl scotea câte puțin.
Turcul sosește în curând, intră în Biserică dar nu este atras de spatiul sfânt, nici mișcat de chipurile sfinților, și nici de Harul Fecioarei Maria.
De îndată țipă la grec:
- De ce te-ai ascuns după perdeaua de lemn, grec mizerabil?
Crezi că acum n-am să te pot omorî?
-Harul Fecioarei Maria, Regina Cerului, este mare, a răspuns grecul.
M-am ascuns în spatele Ei, și i-am cerut ajutorul și protecția…
Dar turcul a scos pistolul, își potrivește ținta, și trage.
Și ce dacă a tras ?
Glonțul a nimerit fruntea Fecioarei Maria, s-a întors și l-a omorât pe turc.
Astfel a fost mântuit creștinul….
După cum se observă, icoana pare să aibă o gaură în frunte, de la glonțul turcului Ea se află și astăzi, în nordul Eviei, iar mulți creștini vin și se roagă pentru ajutor și ocrotire de rele!