„The Shot” și o lecție despre succes și iubire

Distribuie acest articol

Cum e să dai lovitura carierei tale și mintea să îți fie cu totul la altceva? Sau la altcineva, mai bine zis? Și mai mult, încă să îți fie greu să vorbești despre acel moment după 25 de ani?
„The Shot” este celebrul coș de la 15 metri, înscris de Teresa Weatherspoon, în 4 septembrie 1999, pe când juca la New York Liberty.
A marcat în ultimele 2,4 secunde ale meciului, a adus victoria echipei. Ea nu se antrenase pentru astfel de aruncări, dar în cele 2,4 secunde rămase nu era timp pentru nimic altceva.
Acum Teresa Weatherspoon este antrenoare a echipei feminine de baschet Chicago Sky.
După 25 de ani de la „The Shot”, Teresa povestește că mintea îi era în cu totul altă parte și doar colegii ei de pe teren știau despre greutatea pe care ea și familia ei o aveau în suflet.
Cu puțin timp înainte de a începe campionatul, nepotul ei de 19 ani, Anthony, cu 4 ani mai mic decât ea și pe care îl considera ca pe un frate, singurul cu care vorbea după ce pierdea un meci, a murit într-un accident de mașină. Ultima dată vorbiseră cu o zi înainte de tragedie. În timpul campionatului, au fost multe momente când plângea în timpul meciurilor.
Pe lângă asta, o coechipieră, foarte bună prietena a ei, care ajutase echipa să devină campioană de două ori, murise înainte de finala acelui sezon, din cauza unui cancer pulmonar.
La sfârșitul meciului, își ridică mâna arătând spre cer, explicația fiind că gestul era îndreptat spre fanul ei numărul 1, Anthony, ca o mulțumire pentru sprijinul care i-a fost atât timp cât a trăit. Un gest pe care l-a făcut mereu în următorii 25 de ani.
Și acum lecția.
Incredibilul pe care îl făcuse în acel meci din 1999 a contat prea puțin în comparație cu pierderea vieții unui om pe care îl iubea nespus de mult.
Citind despre „The Shot” și raportarea Teresei Weatherspoon la acea aruncare, mi-a venit în minte mărturia unei profesoare universitare care a făcut avort când era tânără. Motivul: i s-a spus că dacă va păstra copilul, cariera academică pe care dorește să și-o construiască nu va mai exista. La pensie, se uita la un raft de cărți, care sintetiza toată cariera ei de excepție, tot ce a lucrat, a coordonat și a scris în aceste decenii și spunea: „Niciuna dintre ele nu poate să îmi spună „Mami, te iubesc”.
Nimic nu poate înlocui un om, nimic material nu se ridică la valoarea unui om.
„The everlasting Shot” este să alegi viața în fața oricărei situații dificile și a oricărei promisiuni de succes fabulos – viața unui om este mai presus de ele.