Evenimentele recente, de la festivalul Beach Please 2025, au stârnit neliniște adâncă în inimile multor creștini.
Nu doar pentru că pe scenă s-au rostit invocări directe ale Satanei, ci pentru că aceste lucruri au fost întâmpinate cu aplauze și entuziasm de mii de tineri — majoritatea botezați în credința ortodoxă.
Unul dintre momentele cele mai dureroase a fost cel în care, artistul rostea iar publicul repeta :
„Lucifer nu moare, Lucifer are răbdare”,
iar mulțimea a repetat fără ezitare, ca un ecou colectiv, asemenea unei invocări.
Aceasta nu mai este doar o metaforă artistică. Este o chemare în întuneric. Este banalizarea răului, transformat în divertisment. Este o ruptură de bun simț, de cultură, de credință și, mai ales, de Hristos.
Într-o țară care a dat lumii sfinți, mărturisitori, mucenici și trăitori ai Evangheliei, asemenea manifestări nu pot fi trecute cu vederea.
Nu este vorba despre gusturi muzicale sau libertăți artistice. Este vorba despre sufletul unei generații. Despre o cultură care a ajuns să se joace cu focul iadului și să numească această joacă „cool”, „liberă” sau „festival”.
Muzica, în esența ei, este o formă de rugăciune sau de strigăt. Poate fi închinată lui Dumnezeu sau idolilor, poate zidi sau poate distruge. În Biserică, muzica sfintește. Ea înalță sufletul, îl curățește și îl apropie de cer. În contrast, muzica desacralizată, cu versuri obscene, blasfemii sau referințe demonice, împrăștie întuneric, tulbură inima și otrăvește mintea.
Este dureros să vedem că unii artiști contemporani aleg, conștient sau inconștient, să transforme scena într-un altar al răului, iar publicul — format adesea din adolescenți — devine un cor care repetă refrene demonice, fără să conștientizeze ce rostește.
În fața acestui fenomen, nu condamnarea este soluția, ci chemarea. Chemarea la trezvie. Chemarea la curăție. Chemarea la muzica cea adevărată, care nu degradează, ci înnobilează.
Există o altă cale. Muzica duhovnicească, psaltică, autentică, nu este plictisitoare. Este profundă, vie și vindecătoare. Este plină de har. Este o respirație a cerului pe pământ. Ea nu provoacă isterie, ci pace. Nu manipulează mulțimi, ci transformă inimi.
Acesta este glasul pe care Corul Bizantin Evloghia îl poartă și îl slujește. Nu din dorință de afirmare, ci din dragoste pentru suflete. Nu pentru faimă, ci pentru mântuire.
În fața întunericului care se propagă prin muzică, rămâne valabil cuvântul Evangheliei:
„Și lumina luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5).
Să alegem lumina! Să alegem pe Dumnezeu!
⸻
Marius Militaru,
Dirijorul Corului Bizantin Evloghia
