Despre situația din Israel

Nu știu dacă vom înțelege vreodată cu adevărat situația din Israel. Problema are atâtea aspecte și atâtea nuanțe, încât reducând-o doar la parte dintre acestea și omițându-le pe celelalte se poate greși complet punerea problemei. Cine limitează analiza situației doar la aspectul ei uman, la drama umanitară care are loc în aceste clipe în Israel, nu spune totul și nu va înțelege totul. Cine analizează doar din punct de vedere scripturistic, la fel, nu înțelege tot dramatismul situației.
Din punct de vedere pur omenesc, ce putem afirma despre poporul evreu? A stăpânit teritoriul Țării Sfinte aproape un mileniu și jumătate, după cum confirmă istoria și arheologia. După distrugerea Ierusalimului de către romani o mare parte a evreilor este dusă în sclavie la Roma. Evreii liberi emigrează în tot Imperiul Roman, adăugându-se diasporei iudaice “istorice” din diferitele țări ale acestuia. Știm că la Rusalii, la Pogorârea Duhului Sfânt, Ierusalimul era plin de diaspora evreiască și că o mare parte dintre evrei deja nu mai înțelegeau limba aramaică a Țării mamă. De aceea apostolii le-au vorbit “în limbi” , făcându-se înțeleși prin Duhul Sfânt de fiecare dintre ei. Timp de două mii de ani comunitățile evreiești răspândite pe trei continente, Europa, Asia și Africa, se dezvoltă foarte mult, menținând o intensă conștiința națională, religia mozaică și tradițiile talmudice. După descoperirea și europenizarea Americii, diaspora iudaică găsește un nou teren prielnic emigrării, alcătuind și acolo comunități foarte bine organizate. Datorită unor calități specifice ale evreilor comunitățile lor au prosperat foarte mult. Evreii sunt înclinați spre studiu, spre activități intelectuale, spre calcule matematice și spre știință. Oameni foarte “cerebrali” , am putea spune. Nu au vicii trupești, patimi naționale, sunt calculați și respectuoși. De aceea au prosperat în decursul istoriei, prezența lor în mijlocul popoarelor “gazdă” nefiind percepută ca un lucru împovărător, ci dimpotrivă, fiind socotită benefică. Evreii au o înclinație naturală spre comerț, la fel ca arabii, spre negustorie. Încă din Vechiul Testament aflăm prin intermediul scrierilor înțeleptului rege Solomon că evreii își împrumutau bani unii altora și folosea deja acum trei mii de ani sistemul “chezășiei”, adică al garanțiilor materiale în cazul împrumuturilor. Solomon își sfătuia supușii să nu ofere chezășie. În epoca modernă evreii au dezvoltat ideile și experiența lor milenară în domeniul financiar, inventând realmente sistemul bancar. Astfel au dobândit sume foarte mari de bani, permițându-și intrarea în politicile diferitelor state. Adolf Hitler folosește ca pretext al celui de-al doilea război mondial tocmai ușurința de a face bani a israeliților, numindu-i rădăcina tuturor răutăților, originea profundei crize economice prin care trecuse Germania interbelică. Aceasta era o minciună ideologică, în realitate Germania a suferit din cauza exagerărilor tratatului de la Versailles, de la sfârșitul primului război mondial. Minoritatea ebraică a fost folosită ca “țap ispășitor”, la fel cum cea creștină fusese folosită de împăratul roman Nero pentru a-și justifica propriile abuzuri. Cel de-al doilea război mondial are ca punct central îngrozitoarea dramă a evreilor, așa-numita “Shoah”, încercarea de exterminare a unui popor întreg de către Germania nazistă cu pretențiile ei de supremație rasială. Din fericire războiul s-a terminat în modul cunoscut. Deja din anii 30 liderii evreilor din întreaga lume făceau tratative pentru reînființarea statului național Israel pe teritoriul Palestinei, care în acea vreme era colonie britanică. Încheierea războiului și drama suferită de evrei au determinat întreaga lume occidentală să urgenteze procesul de înființare a Statului Israel. Acest lucru se va petrece imediat, adică în anul 1948.
Se înființează noul stat Israel și se întoarce un mare număr de evrei din diaspora evreiască în vechea “Țară a făgăduinței” promisă de Dumnezeu strămoșului Avraam și urmașilor lui. Numai că avem o “mică” problemă.. țara era ocupată de arabii palestinieni! Țara aceasta nu era un pământ pustiu, ci unul locuit. Timp de două mii de ani triburile arabe găsiseră în acest ținut cu climă blândă un pământ prielnic, deci îl ocupaseră. Pentru palestinieni istoria biblică a poporului evreu nu însemna nimic, mai ales că ei, evreii, au fost absenți nemotivați timp de două milenii.. Voi continua expunerea. Mă opresc acum din lipsă de timp.