Eram aruncat ca o minge. Ca atunci când copiii, înfierbântaţi de joacă, lovesc în minge cu înverșunare. Loveau cu tot ce aveau. Și aveau atâtea obiecte, toate dinainte pregătite, pe care noi nu le-am văzut. Loveau cu bucăți de lemn din capete de prici. Cu stinghii aduse de la ateliere. Cu capete de lemn de foc. Cu frânghii răsucite și muiate în apă. Cu bucăți de cablu electric ce aveau la mijloc sârmă metalică. Cu centuri, cu linguri, cu furculițe. Cu tot ce poate sau nu poate mintea să-și imagineze.
Nu conta unde loveau și nici ce putea să se întâmple. Nu țineau cont că din acea lovitură puteai să mori sau să rămâi infirm. Loveau în cap, în burtă, în coaste și peste tot, care pe unde apuca, fără milă și fără cruțare. Au început să chiuie, să strige, să urle, în lovituri neîntrerupte au început să ne plimbe prin cameră. Să înconjoare camera cu un vacarm ce nici în iad nu putea fi imaginat.
După ce ne-au dezlegat la ochi și ne-au pus să căscăm gura, toți cei două sute au fost puși să treacă prin fața noastră și să ne scuipe în gură. Nu exista să nu deschizi gura. Veneau cu pene de lemn cu care ți-o deschidea forțat. Îți rupeau gura, buzele, fălcile ți le zdrobeau. Îți rupeau dinții din gură fără cruțare sau menajament. Așa au trecut cei peste două sute de inși prin fața noastră și ne-au scuipat în gură – și încă de mai multe ori. Toți cei vreo 200 de inși au fost puși să ne pălmuiască. O, Doamne ce a însemnat în noaptea aceea să primești sute de palme, unele date cu ură înverșunată.
Au izvodit un chin și mai îngrozitor care avea menirea să ne trezească din inerție: au adus o gamelă plină cu materii fecale. A răspândit un miros îngrozitor în cameră. O scârbă din cele mai cumplite mi-a cuprins întreaga ființă. Cu pene de lemn, cu bâte și cu așchii mi-au deschis gura, așa mi-au înghesuit forțat fecale pe gură. Am vomat atunci parcă tot ce era în mine. Stomac, ficat și tot ce aveam înăuntrul meu. După această operațiune a fost gata, eram plin de murdărie pe la gură, pe față, pe haine. Au adus urină ca să beau și să-mi clătesc gura. Apoi m-au pus să stau într-un picior și cu mâinile sus. Pe bunul meu prieten Stoicescu să mă bată cu ciomagul.
Extras: Fabian Seiche – Martiri și mărturisitori români din secolul XX – Închisorile comuniste din România – Ediția a II-a îmbunătățită, Colecția “Ortopraxia” – 11, Făgăraș – 2014
