Soarele arde chiar și iarna, parcă ai fi în Sinai, pentru că s-au deschis niște găuri în atmosferă. Dacă nu suflă puțin vântul, nu poți rezista.
– Părinte, ce se va întâmpla cu ozonul?
– Puțină răbdare să facem, până ce vor merge oamenii de știință cu 5 kg de mortar ca să astupe gaura! Da, să meargă să astupe găurile de sus… Vor vedea că Dumnezeu pe toate le-a făcut bune, cu atâta armonie, și poate vor spune: „Iartă-ne, că noi n-am făcut bine”. Să faceți rugăciune să se astupe gaura ce s-a deschis în atmosferă. S-a deschis o cupă (Apoc. 15, 7) și acolo; se usucă copacii, plantele, însă Dumnezeu o poate astupa.
Și uitați-vă unde a ajuns viclenia unora, ca să adune banii superbogaților. Spun: „S-a deschis o gaură în atmosferă; lumea se va pierde. Cum se va izbăvi lumea? Știința se preocupă de planul de a săpa în adânc, să coboare în adâncul pământului, ca să evite soarele”. Deoarece lucrul acesta s-a vădit că nu e posibil, acum spun altceva: „Se vor face locuințe pe lună, restaurante, hotele, case și lumea va merge acolo. Cine vrea să se asigure să plătească pentru acolo”. Numai minciuni. Ce locuințe să facă acolo? Acolo nu poate locui omul. Într-o clocitoare s-au dus vreo doi, dar s-au întors înapoi. Iar unii cred și dau bani pentru aceasta.
– Părinte, mulți se neliniștesc pentru poluare.
– Pentru subiectul acesta trebuie constrânși câțiva industriași să pună niște instalații care să adune fumul, ca să se ușureze puțin oamenii de gazele arse. În loc ca fiecare industriaș să dea unui senator o sumă de bani ca să se căpătuiască, să mai pună ceva pe deasupra și să cumpere astfel o instalație. Mai demult nu erau acești microbi, acest nor. Acum pe toate le-au poluat și aceasta o consideră progres. Progres, dar unde merg? Distrug omul. Ieși afară și aerul miroase a gaze arse. Cum deschizi fereastra, fumul intră înlăuntru. Când îți speli mâinile, negreala aceasta nu iese; nu este firească. Când tușești, negreala de la sobă iese din plămâni pentru că nu are ulei. În timp ce aceasta se lipește de plămâni.
În blocuri, oamenii sunt înghesuiți unul peste altul. Scutură unul în balconul celuilalt. Cel de jos, sărmanul, câte nu trage! Tot praful și gunoaiele celorlalți merg la el. Are rufele întinse sau fereastra deschisă, și unul scutură de sus. Nu se gândește la aceasta. În anii de mai înainte, locuințele acestea ar fi fost bune de pușcării. Ghiendi-Koule (pușcării de la periferia Tesalonicului). Da, cumplit lucru! Atunci casele aveau curtea lor, animalele, grădina, copăceii în care se adunau o mulțime de păsărele.
– Acum, Părinte, oamenii nu văd nici rândunele.
– Ce să caute rândunelele acolo? Au înnebunit? Încet-încet oamenii nu vor mai ști ce înseamnă rândunică. În America, la o universitate, în sectorul unde se ocupă istoricește de Sfânta Scriptură, de Noul și Vechiul Testament, au un ogor semănat cu grâu, ca să priceapă ce înseamnă grâu. Ca să-și dea seama ce înseamnă păstor și oaie, au o turmă cu câteva oi și un cioban cu o bâtă. Și este universitate.
Au poluat toată atmosfera. Vezi, este vreme de iarnă, și cum miros gunoaiele! Gândește-te ce va fi la vară. Și nu trimit un avion să arunce ceva prafuri. Din fericire, Dumnezeu a făcut florile cele bine mirositoare. Atâta felurime de flori, mici și mari, neutralizează mirosul murdăriei ce există. Dacă n-ar binemirosi astfel atmosfera, ce s-ar fi întâmplat? Vezi, există o mortăciune într-un loc și miroase peste tot. Cum se îngrijește Dumnezeu de noi! Dacă nu s-ar fi îngrijit, în ce hal am fi ajuns! Gândește-te: dacă nu ar exista flori, plante… Așa se acoperă mirosul nostru urât. Se împrăștie cu arome.
M-a întrebat un mirean la Colibă: „Bine, dar Sfinția Ta ce faci aici? Ce faci ziua și noaptea?”. În jur, susura (plantă ale cărei flori sunt foarte mirositoare) era înflorită; toată coasta era plină de flori. Tot locul mirosea plăcut. „Cât mă ostenesc – îi spun – ca toată ziua să ud și să îngrijesc toate acestea ce le vezi! Și pe cer, noaptea, vezi câte candele aprind? Nu reușesc să le aprind pe toate!”. Se uită la mine mirat. „Noaptea – îi spun – nu vezi sus candelele? Eu le aprind! Reușesc? Nu este simplu să pui plute și untdelemn la atâtea candele!”. Se zăpăcise, sărmanul.
Și stropitul este otravă. Cu aceste stropiri și sărmanele păsări mor. Aruncă medicamente pe copaci ca să poată preîntâmpina bolile, dar apoi se îmbolnăvesc oamenii. Le otrăvesc pe toate. Nu este mai bine să arunce mai puține prafuri și să îngroape cele putrede în pământ, nu cele bune? Prafurile de la stropit se fac ca un nor, și oare nu vor afecta pe om? Mai ales pentru copiii mici, aceasta este moarte. De aceea se nasc bolnavi. Am spus cuiva: „Ce ați făcut? Ați omorât gângăniile și acum mor oamenii”. Stropesc florile ca să omoare gângăniile și se îmbolnăvesc oamenii. După aceea vor afla medicamente mai tari și, în cele din urmă, unde vom ajunge?
S-a dovedit că unele insecte ce au fost omorâte cu prafuri omorau alte insecte. Acum vom mări doza de medicamente să le omorâm și pe celelalte. Cum le-a rânduit Dumnezeu pe toate! Unde există greieri, nu există țânțari. A venit la Coliba mea unul ce avea un aparat mic ce făcea un zgomot ca de greier, dar mai puternic, ca să alunge țânțarii. Au omorât greierii, ce scoteau un sunet dulce, și se străduiesc acum ca cele pe care le-a făcut Dumnezeu să le imite cu baterie. Le-au omorât pe toate: turturele, greieri… Rar mai vezi și câte o cioară astăzi. Peste puțin vom pune și cioara în colivie…
Voi, atunci când stropiți copacii, lăsați puțin și pe Dumnezeu să ajute. Nu se întâmplă nimic dacă praful nu va cădea peste tot. Nici unul din mijloacele contemporane nu-l ajută pe om în credință. Aud că unii întreabă: „A ieșit medicament pentru cutare? Unde este? În străinătate?”. Telefonează imediat și îl iau. Încet-încet îl dau pe Dumnezeu la margine și mirenii, și călugării. Oamenii n-au dat întâietate sporirii duhovnicești, ca astfel să se sfințească toate. Răul este că nici noi, călugării, nu le-o luăm înainte mirenilor cu sporirea duhovnicească.
– Părinte, dar pe măslini îi atacă dacul (insectă care atacă măslinul).
– Să spuneți și „Doamne, Iisuse…” ca să fugă dacul, nu numai să stropiți. Puneți și puțin Hristos. Intră și la noi, monahii, strădania de a le face pe toate bine, ca în lume, și nu ne gândim că noi trebuie să avem altă lume. Să nu căutăm să facem ceea ce fac mirenii sau chiar și mai mult decât ei. Unde este Hristos? Nu spun să nu stropiți deloc, doar și alții fac experimente. Dar atunci când este nevoie să stropiți, să purtați măști. Mai bine să aveți puțin rod vătămat de boală decât de stropire. Să nu stropiți de multe ori, ci mai rar. Să faceți rugăciune cu evlavie; să citiți psalmul întâi (Sfântul Arsenie Capadocianul citea psalmul întâi când oamenii plantau copaci etc., pentru ca să rodească) și să stropiți toți copacii cu puțină aghiazmă. Dacă trăiți corect, veți avea și ploaie, și lăcustele vor muri. Va purta grijă Dumnezeu de voi. Este trebuință de evlavie și încredere în Dumnezeu.
Extras din: Autor: Sfântul Paisie Aghioritul – Cuviosul Paisie Aghioritul – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan (Cuvinte duhovnicești I ), Editura: Evanghelismos, An Aparitie: 2022
