Sursă foto: FB.com
Astăzi, 13 iunie, se împlinesc 381 de ani de la momentul aducerii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, din Serbia la Iași, de către domnitorul Vasile Lupu.
Ce s-ar fi întâmplat dacă odorul cel mai de preț al Moldovei nu ar fi ajuns?
Dacă iubirea necondiționată a sfintei Parascheva nu ar fi cuprins de la Iași întreaga Românie?
Cine ar mai fi șters lacrimile miilor de pelerini?
Cine ar fi fost dulce alinare celor în nevoie și celor bolnavi?
De unde s-ar mai fi revărsat binecuvântarea către cei în deznădejde?
Cui i-am mai fi cântat și mulțumit pentru toate binefacerile sale?
Ne este greu să ne imaginăm Moldova fără Cuvioasa noastră Maică Parascheva!
Nu există călător sau pelerin, care să nu se fi oprit la Iași pentru a ajunge la Sfânta ei raclă. De acolo, pentru a ne aduce alinare sufletească și trupească, Cuvioasa pornește ea însăși în pelerinaj spre inimile noastre pentru a-l vesti pe Hristos.
Suntem sute de mii de oameni în toată țara care putem mărturisi ajutorul grabnic al Cuvioasei în orice problemă.
Studenți, bolnavi sau simpli pelerini, cu toții găsim alinare și nădejde la cea ce ne este mereu ocrotitoare.
Constantin Răzvan Popovici, FB